Autorul accidentului mortal prins la îndemnul poliţistului Godină şi lăsat în libertate, audiat din nou

Bărbatul de 23 de ani din Bucureşti care a provocat, miercuri, un accident mortal, a fugit de la locul accidentului, iar sâmbătă seara a fost lăsat în libertate va fi audiat din nou duminică după-amiază, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

5060 afișări
Imaginea articolului Autorul accidentului mortal prins la îndemnul poliţistului Godină şi lăsat în libertate, audiat din nou

Autorul accidentului mortal prins la îndemnul poliţistului Godină şi lăsat în libertate, audiat din nou (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că, în acest caz, se reiau audierile duminică după amiază la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 din Capitală. Potivit sursei citate, tânărul şi-a recunoscut faptele în timpul audierilor care au avut loc sâmbătă.

Sâmbătă seară, bărbatul în vârstă de 23 de ani, care a condus miercuri fără permis şi a produs un accident mortal după care a fugit de la locul accidentului, a fost lăsat în libertate după ce un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a decis că nu se impune o măsură preventivă.

"Procurorul nu a propus arestarea preventivă a şoferului, astfel că acesta a plecat acasă liber ca pasărea cerului. Frustrant! Incredibil de frustrant pentru toţi cei care au muncit la acest caz. Cam acestea sunt momentele în care simţi că cineva îşi bate joc de munca ta", a transmis şi poliţistul Marian Godină, cel care a publicat imediat după accident, pe pagina sa de Facebook, un apel către oamenii care recunosc autoturismul implicat în accident să anunţe Poliţia Rutieră.

În urma accidentului produs, la data de 24 august, pe strada Energeticienilor din Bucureşti, o femeie a decedat. Tânărul care a provocat accidentul a părăsit locul accidentului fără acordul poliţiştilor. Ulterior, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. După verificări s-a stabilit că acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici