Avertisment Infotrafic: pe numeroase artere rutiere din România este ceață
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, duminică dimineața, „nu sunt înregistrate accidente rutiere care să impună restricții de trafic pe rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale”.
Se circulă „în condiții de ceață, care scade vizibilitatea în trafic sub 200 de metri”, pe mai multe artere rutiere din județele aflate în regiunile Dobrogei, Moldovei, Munteniei și Olteniei.
Totodată, este ceață pe autostrăzile principale: A 1 București – Pitești, A 2 București – Constanța, A 3 București – Ploiești, A 4 Ovidiu – Agigea și A 7 Ploiești – Adjud.
„Pentru o circulație în siguranță în condiții de vizibilitate scăzută, recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, adaptată situației meteorologice și stării drumului, să mărească distanța de siguranță între autovehicule, să folosească sistemele de iluminare și dezaburire și să nu efectueze manevre riscante”, a precizat Infotrafic.