Avocat din Iaşi, acuzat că a distrus sicrie într-o firmă de pompe funebre, trimis în judecată

Un avocat din cadrul Baroului Iaşi, Leonard Dumitru Călin, şi soţia sa, sunt acuzaţi că au distrus mărfurile unei firme de pompe funebre, printre care şi sicrie, au fost trimişi în judecată. Avocatul spune că a depus şi el plângere împotriva procurorului, acuzându-l de represiune.

256 afișări
Imaginea articolului Avocat din Iaşi, acuzat că a distrus sicrie într-o firmă de pompe funebre, trimis în judecată

Avocat din Iaşi, acuzat că a distrus sicrie într-o firmă de pompe funebre, trimis în judecată

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au declarat joi că au dispus trimiterea în judecată a avocatului Leonard Dumitru Călin, membru al Baroului Iaşi, dar şi a soţiei acestuia, Dorelia Lucia Călin, pentru mai multe infracţiuni, printre care ameninţare, vătămare corporală, distrugere sau furt.

„A fost dispusă trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi (Leonard Dumitru Călin şi Dorelia Lucia Călin – n.r.), pentru comiterea mai multor fapte. Printre acuzaţiile aduse în dosar se regăsesc cele de ameninţare, distrugere, vătămare corporală, ultraj contra bunelor moravuri şi furt. Acuzaţia de furt face referire la bunuri aduse de reprezentanţii firmei de pompe funebre chiriaşe din imobilul de pe strada Eternitate, printre care se regăsesc geamuri, uşi, sicrie”, a declarat joi, corespondentului MEDIAFAX, procurorul Iulian Ispir, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Conform acestuia, la audieri, avocatul ieşean şi soţia sa ar fi declarat că spaţiul respectiv li se cuvine şi firma de pompe funebre ar fi avut un contract de închiriere nul.

La rândul său, contactat telefonic, avocatul ieşean a susţinut că a formulat deja plângere împotriva procurorului de caz.

„Ştiu că am fost trimis în judecată. Este vorba despre o represiune nedreaptă, i-am făcut şi plângere procurorului de caz. I-am adus la cunoştinţă procurorului că l-am recuzat şi i-am făcut plângere. Spun eu că a încălcat legea, dearece mi-a luat o declaraţie, deoarece, procedural, nu mai avea voie să facă niciun act procesual penal. Trebuia ca procurorul-şef să dispună asupra cererii de recuzare şi, ulterior, să discutăm probele. Deci, a încălcat legea şi ne-a trimis în judecată, nedându-ne posibilitatea de a ne apăra în această fază”, a declarat joi, corespondentului MEDIAFAX, avocatul ieşean Leonard Dumitru Călin.

Potrivit acestuia, un alt procuror a emis o soluţie de clasare pe fapte similare, deoarece bunurile aparţin soţiei sale, nu reprezentanţilor firmei de pompe funebre.

„Nu există vreo acuzaţie de furt de sicrie, ci de distrugere de sicrie. Dar vom face dovada că furtul nu are cum să existe, deoarece bunurile (geamurile, uşile) aparţin proprietarului imobilului respectiv. Un alt procuror ne-a dat ordonanţă de clasare. Nu s-a făcut nicio expertiză prin care să se demonstreze că obiectele din interiorul imobilului ar fi fost degradate în vreun fel. Furtul se referă la mine, că aş fi luat uşa de la intrare, dar bunul aparţine proprietarului imobilului (soţia sa - n.r.)”, a adăugat avocatul ieşean.

În urmă cu aproximativ cinci ani, avocatul ieşean şi soţia sa au fost implicaţi într-un conflict cu reprezentanţii unei firme de pompe funebre care susţineau că închiriaseră un imobil de pe strada Eternitate, din Iaşi. Imobilul se afla în apropierea Cimitirului Eternitatea şi aparţinuse părinţilor soţiei avocatului ieşean, iar aceasta şi Leonard Călin ar fi dorit evacuarea firmei din spaţiul respectiv.

Procurorii au afirmat că cei doi soţi ar fi ameninţat reprezentanţii firmei de pompe funebre, ar fi provocat distrugeri şi ar fi vătămat persoane chemate pentru a face reparaţii în imobil.

„Firma de pompe funebre nu mai este chiriaşă, fiind evacuată în 2016, deoarece nu şi-a îndeplinit niciodată obligaţiile contractuale, respectiv nu a dovedit că a plătit chiria. Din contră, ne-a creat un prejudiciu de peste 50.000 de lei, stând acolo, în imobil”, a încheiat Leonard Călin.

Conflictul a durat mai multe luni, avocatul ieşean fiind chemat atunci de poliţişti la secţie, pentru a da declaraţii. Atunci, proprietarii firmei de pompe funebre au precizat că avocatul şi soţia sa ar fi distrus mai multe bunuri din imobil.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici