Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul suspiciunilor de trafic de copii în orfelinate - Mediafax

Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul suspiciunilor de trafic de copii în orfelinate

Instituţia Avocatului Poporului a declanşat o anchetă în mai multe orfelinate din ţară, vizate de declaraţiile ministrului Dragoş Pîslaru privind "suspiciunea de trafic cu copii", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

465 afişări
Imaginea articolului Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul suspiciunilor de trafic de copii în orfelinate

Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul suspiciunilor de trafic de copii în orfelinate

"Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a declanşat o anchetă în instituţiile statului vizate de declaraţiile Ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru privind suspiciunea de trafic cu copii în orfelinatele din sudul ţării. Sesizarea din oficiu şi ancheta vizează posibila încălcare a art. 49 din Constituţia României privind protecţia copiilor şi a tinerilor", se notează într-un comunicat remis MEDIAFAX de reprezentanţii instituţiei Avocatului Poporului.

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat, duminică, într-o emisiune televizată, că există suspiciuni de trafic cu copii în orfelinatele din sudul ţării şi că, în acest moment există „anchete în desfăşurare" pentru elucidarea acestor suspiciuni. Pîslaru spunea că ministerul a primit date în acest sens de la serviciile de informaţii.

„Din păcate, am încă nişte cazuri în zona de sud-est a ţării unde există suspiciuni de trafic de persoane şi prostituţie legate de instituţile care găzduiesc copiii în numele statului. E vorba de instuţii ale statului în care este suspiciunea că a fost trafic de copii, instituţii de protecţii. Sunt mai multe instituţii, cel puţin 4-5 instituţii unde se fac anchete", a spus ministrul, conform digi24.ro.

El a precizat, însă, că anterior investigaţilor a primit date în acest sens de la serviciile de informaţii.

La o zi după aceste declaraţii, Dragoş Pîslaru a mers la sediul DIICOT-structura centrală, pentru o întâlnire de lucru cu procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici