Axinia: Până luni, feroviarii îşi vor primi salariile, cei care opresc trenurile vor răspunde

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Constantin Axinia, a declarat, miercuri, că salariaţii CFR îşi vor primi salariile până luni, existând baza financiară pentru aceste plăţi, iar cei care opresc trenurile vor răspunde pentru acest lucru, riscând chiar desfacerea contractului de muncă.

69 afișări
Imaginea articolului Axinia: Până luni, feroviarii îşi vor primi salariile, cei care opresc trenurile vor răspunde

Feroviarii din unele regionale au oprit lucrul (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

"Oprirea trenurilor este un atentat la siguranţa circulaţiei. Prin aceste acţiuni împrăştiem şi bruma de călători care ne-a mai rămas. Noi facem eforturi să revigorăm transportul de călători şi marfă pe calea ferată. Aceste proteste spontane vor avea urmări grave, cei care opresc trenurile riscă de la diminuarea salariilor la desfacerea contractelor de muncă", a explicat Axinia.

Unele trenuri de pe raza regionalei CFR Braşov au plecat din gări

Mai multe trenuri de pe raza Regionalei CFR Braşov au fost oprite în gări, miercuri, între orele 15.00-16.30, după ce impiegaţii au declanşat un protest spontan din cauza întârzierii salariului, însă nu în toate staţiile activitatea a revenit la normal.

Potrivit lui Bujor Tăut, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Marfă Călători Infrastructură Braşov, începând cu ora 15.00 pe raza regionalei mai multe trenuri au fost oprite în gări.

"Cei de la Calea Ferată, Infrastructură, au început protestul spontan începând cu ora 15.00. Colegii noştri au luat legătura cu alte staţii pentru acest protest. Noi, sindicatele, nu avem niciun fel de amestec, este o oprire voluntară pentru că au întârziat salariile şi nu există nici promisiuni că vor veni. Suntem în a doua zi de întârzieri, am mai avut situaţii similare şi am înţeles că doar săptămâna viitoare se va rezolva problema financiară", a declarat liderul Uniunii Sindicatelor Libere Marfă Călători Infrastructură Braşov.

Liderul sindical a mai spus că în Braşov s-a reluat circulaţia trenurilor în jurul orei 16.30, dar protestul s-a transformat într-un mic haos, fiecare împiegat din staţiile unde lucrează cei de la CFR Infrastructură Regionala Braşov acţionând după cum a considerat.

"În Braşov, impiegaţii respectivi au fost schimbaţi de la lucru, doar acum, dar nu pentru că li s-a terminat tura, decizia a venit de sus. Traficul a fost reluat în Braşov. La această oră, se circulă normal", a declarat liderul de sindicat.

Trenurile oprite în gări din Alba, Harghita şi Sibiu au plecat spre destinaţie

Cele douăsprezece trenuri oprite, miercuri după-amiază, în gări din judeţele Alba, Harghita şi Sibiu au plecat spre destinaţii, având întârzieri de până la o oră şi jumătate.

Cele două trenuri oprite în judeţul Alba din cauza grevei feroviarilor şi-au reluat circulaţia spre destinaţii, ambele garnituri acumulând întârzieri de peste o oră.

Şeful Staţiei CFR Alba Iulia, Cornel Suciu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cele două garnituri de tren oprite în staţia Teiuş şi-au reluat circulaţia după ora 17.00, iar la ora transmiterii acestei ştiri în Alba circulaţia feroviară se desfăşoară normal.

Suciu a spus că atât trenul Intercity, cât şi trenul personal au acumulat întârzieri de peste o oră.

Şi cele trei trenuri oprite în Harghita au plecat în jurul orei 17.00, acestea având întârzieri de până la o oră şi jumătate, potrivit şefului Poliţiei TF Miercurea Ciuc, Constantin Nuţ.

Potrivit liderului de sindicat CFR Sibiu, Ovidiu Dâmbean, în acest judeţ circulaţia trenurilor a fost reluată la ora 17.00, după ce angajaţii au primit promisiuni că îşi vor lua salariile în decurs de o săptămână.

Trei trenuri au fost oprite, miercuri după-amiază, în gările din Miercurea Ciuc şi Siculeni din judeţul Harghita, alte două au fost blocate în Teiuş, judeţul Alba, iar şapte trenuri au staţionat în gara din Sibiu şi în apropiere de Şelimbăr, din cauza protestului feroviarilor.

Astfel, trenul personal 4013 Miercurea Ciuc - Târgu Mureş, care trebuia să plece la 15.30, şi personalul 5203 Miercurea Ciuc - Comăneşti, care trebuia să plece la 15.55, au fost oprite în gara din Miercurea Ciuc, iar trenul personal 4014 Târgu Mureş - Braşov, a fost oprit în gara Siculeni.

De asemenea, în gara din Teiuş, judeţul Alba, au fost oprite trenul intercity 532 Oradea - Bucureşti Nord şi trenul personal 3611 Vinţu de Jos - Cluj-Napoca.

În gara din Sibiu au fost oprite şase trenuri personale, iar acceleratul Bucureşti-Timişoara a fost oprit în zona Şelimbăr. Staţiile din Harghita, Sibiu şi Alba aparţin Regionalei CFR Braşov.

Un protest al angajaţilor din cadrul Regionalei CFR Iaşi este iminent

Angajaţii CFR din cadrul Regionalei CFR Iaşi şi-au exprimat intenţia de a bloca trenurile în gări după ora 17.00, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, liderul sindical din cadrul regionalei ieşene, Verginel Cardaşin.

"Salariaţii sunt nemulţumiţi întrucât nu şi-au încasat deloc lefurile sau le-au luat în proporţie de 50 la sută. În plus, posibilitatea ca unii angajaţi să fie trimişi acasă a iritat foarte mult", a declarat liderul sindical ieşean.

Verginel Cardaşin a mai spus că cele mai mari nemulţumiri se înregistrează în rândul împiegaţilor de mişcare şi a acarilor.

"Sunt aproximativ 1.500 de împiegaţi de mişcare şi acari pe raza Regionalei Iaşi. La CFR Infrastructură sunt 3.100 de salariaţi în total, la CFR Călători vreo 1.700, iar la CFR Marfă peste 1.000. Cu toţii sunt nemulţumiţi", a afirmat Verginel Cardaşin.

El a spus că nu ştie cu exactitate ora la care va fi declanşat protestul, întrucât este vorba de o acţiune spontană.

"Nu sindicatul organizează protestul, dar, din câte am înţeles de la ei, o astfel de acţiune este iminentă", a adăugat liderul sindical ieşean.

Feroviarii din câteva regionale din ţară au oprit, miercuri, activitatea, iar cei din Capitală ameninţă cu proteste asemănătoare, salariaţii fiind nemulţumiţi de întârzierea plăţii salariilor.

Opt trenuri au fost blocate, pe 10 iunie, din cauza unui protest spontan la CFR, trei dintre garnituri fiind oprite în Gara de Nord, una la Chitila şi patru la Titu. Decizia a fost luată de angajaţi ai Regionalelor Bucureşti şi Constanţa din cauza întârzierii salariilor pe luna mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici