Bărbat de 350 de kilograme, asistat la domiciliu de Ambulanţa socială - VIDEO

Un bărbat de 47 de ani, care cântăreşte 350 de kilograme şi a fost diagnosticat cu obezitate morbidă, a fost consultat, sâmbătă, la domiciliu de echipajele Ambulanţei Sociale a Primăriei Sectorului 2.

165 afișări
Imaginea articolului Bărbat de 350 de kilograme, asistat la domiciliu de Ambulanţa socială - VIDEO

Bărbat de 350 de kilograme, asistat la domiciliu de Ambulanţa socială (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Stelian Jurcă este încadrat în gradul de handicap grav cu diagnosticul "linfedem cronic cu elefantiazis, insuficienţă venoasă clasa IV cu ulceraţii multiple trenante la nivelul gambelor, obezitate morbidă", cazul său fiind sesizat autorităţilor locale de către corpul consilierilor obşteşti ai primarului Neculai Onţanu.

În urma dezvoltării afecţiunii, pacientul prezintă ideaţie depresivă pe fondul căreia a dezvoltat o stare de iritabilitate şi instabilitate emoţional- afectivă, precum şi insomnii recurente, gânduri de tip negativ, ruminaţii, dar şi slabă investiţie energetică vitală.

Bărbatul, deşi este supraponderal, nu este diabetic. El a declarat autorităţilor că nu a mai ieşit din casă, întrucât i-a fost frică să nu cadă.

Bărbatul va fi internat într-o clinică de specialitate.

După evaluarea făcută de către specialiştii primăriei de sector, s-a decis acordarea de asistenţă medicală în vederea stabilirii diagnosticului şi acordării îngrijirilor medicale de specialitate şi, în acelaşi timp, sprijin financiar.

Din luna ianuarie el beneficiază de indemnizaţie de însoţitor, buget complementar şi indemnizaţie pentru persoane cu handicap grav.

Video Stirileprotv.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici