Bărbaţi acuzaţi că au obligat mai multe victime, inclusiv minore, să se prostitueze

Cinci bărbaţi au fost reţinuţi, iar o persoană a fost plasată sub control judiciar într-un dosar în care poliţiştii şi procurorii DIICOT Iaşi fac cercetări pentru trafic de minori, proxenetism, folosirea prostituţiei infantile şi lipsire de libertate în mod ilegal.

1139 afișări
Imaginea articolului Bărbaţi acuzaţi că au obligat mai multe victime, inclusiv minore, să se prostitueze

Bărbaţi acuzaţi că au obligat mai multe victime, inclusiv minore, să se prostitueze

În acest caz, poliţiştii şi procurorii au făcut marţi 8 percheziţii domiciliare în judeţul Iaşi.

Potrivit IGPR, pe parcursul anului 2023, un bărbat ar fi recrutat două persoane minore, în scopul exploatării sexuale, profitând de starea de vulnerabilitate a acestora cauzată de vârsta fragedă, lipsa mijloacelor de subzistenţă şi nivelul scăzut de educaţie.

Acesta, împreună cu alte 3 persoane, cercetate în cauză, ar fi obligat-o pe una dintre minore, de 16 ani, să practice prostituţia în beneficiul lor, transportând-o în diverse locaţii, identificând clienţi şi primind sumele de bani rezultate din activitatea infracţională.

Cu privire la un alt bărbat, s-ar fi reţinut faptul că ar fi întreţinut raporturi sexuale contra cost cu una dintre minore, despre care ar fi cunoscut că practică prostituţia, iar ulterior, prin constrângere fizică, ar fi împiedicat-o să părăsească imobilul în care s-ar fi aflat, lipsind-o astfel de libertate, în mod ilegal.

De asemenea, unul dintre bărbaţi ar fi determinat şi înlesnit unei persoane majore practicarea prostituţiei, negociind cu mai mulţi clienţi preţul prestaţiilor şi însuşindu-şi o parte din foloasele materiale realizate.

Cercetările au relevat şi faptul că un alt bărbat, cercetat în cauză, ar fi recrutat o altă persoană majoră, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acesteia şi, după ce ar fi adăpostit-o într-un imobil situat în municipiul Roman, ar fi obligat-o să practice prostituţia, în folosul său.

Procurorii au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a 5 persoane şi măsura controlului judiciar faţă de cea de-a şasea.

Miercuri, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi, cu propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a celor 5 persoane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici