Prima pagină » Social » Belgia: Un nebun a provocat panică într-o închisoare şi a ucis un deţinut

Belgia: Un nebun a provocat panică într-o închisoare şi a ucis un deţinut

Un deţinut din zona de psihiatrie a închisorii din Namur, în sudul Belgiei, a provocat panică, joi, luând ostatici patru persoane şi strangulând un alt arestat care a refuzat să-l asiste, a precizat Parchetul local, citat de AFP.
04 feb. 2011, 12:54, Social

Omul a fost stăpânit în timpul unei intervenţii a forţelor speciale ale poliţiei federale belgiene, dar a fost vorba de „o după-amiază dramatică pentru închisoarea din Namur”, a declarat, joi seară, procurorul Xavier Charles, la postul privat de televiziune RTL-TVI.

Deţinutul, care a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru furturi cu violenţă, a fost internat în aripa psihiatrică a penitenciarului.

El era cunoscut pentru că a tăiat urechea unei persoane într-o secţie de psihiatrie, unde a fost internat timp de zece ani, a explicat Charles.

Joi după-amiază, bărbatul, înarmat cu un cuţit, a luat ostatici patru angajaţi ai închisorii. El a solicitat ajutorul unui alt deţinut, dar pentru că acesta l-a refuzat, l-a „strangulat cu cureaua”, a precizat procurorul.

Atacatorul „a avut şi un fel de eşarfă, pe care a ataşat lame de ras, în jurul gâtului a doi dintre ostatici, ţinându-i sub control printr-un fir lung”, a spus procurorul.

„Dacă ne-am fi mişcat, el ar fi tras de fir, iar consecinţele ar fi fost dramatice”, a subliniat Xavier Charles.

Potrivit primarului din Namur, Jacques Etienne, poliţia totuşi a început asaltul şi a spart uşa încăperii în care acesta se retrăsese cu ostaticii. Astfel, el a putut fi stapânit, iar ostaticii eliberaţi.

„Cele patru persoane ostatice sunt foarte şocate, iar una dintre ele este rănită uşor”, a precizat procurorul din Namur.