VIDEO  Bicicleta imposibil de furat a devenit virală. Costă 600 de dolari şi are câteva secrete

În ultimele ore, un videoclip cu bicicleta care de ani de zile încearcă să fie cea mai sigură din lume a devenit viral pe Twitter: este vorba despre marca Yerka.

3872 afișări
Imaginea articolului Bicicleta imposibil de furat a devenit virală. Costă 600 de dolari şi are câteva secrete

Brandul Yerka se focusează să facă bicicletele imposibil de furat. Compania se laudă că a creat „singura bicicletă cu blocare antifurt integrată”.

Cel mai spectaculos şi eficient aspect al strategiei antifurt este tehnologia patentată de blocare care transformă tubul oblic al bicicletei într-un lacăt.

Dacă cineva încearcă să o fure, se va gândi de două ori. Clema are o lăţime de 17,7 cm. În cazul în care decide să distrugă lacătul, hoţul nici măcar nu va putea să meargă cu bicicleta, deoarece pedalele se blochează atunci când bicicleta este blocată.

Iar dacă vrea să fure roţile, nici asta nu este atât de uşor, întrucât au un adaptor special foarte greu de forţat. În cele din urmă, dacă o sparge şi vrea să o repare pentru a o vinde (sau a o folosi), va trebui să facă rost de piese de schimb şi acestea sunt disponibile doar de la Yerka, iar compania le vinde doar dacă este arătat bonul primit la cumpărarea bicicletei.

În ceea ce priveşte recentul model V4, Yerka susţine că are o rată de eficienţă antifurt de 99%. Pentru această versiune, Yerka a colaborat cu compania germană de dispozitive de securitate Abus, pentru a integra încuietori în tehnologia lor de închidere.

Cât costã? Aproximativ 600 USD.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici