Bilanț la jumătatea Untold 2026: 41 de persoane depistate cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive
Substanțele au fost ridicate și trimise pentru analize de laborator, urmând să fie stabilită natura și compoziția acestora. În funcție de rezultatele analizelor și de natura faptelor constatate, vor fi dispuse măsurile legale.
Cercetările pot fi continuate împreună cu structurile specializate în combaterea criminalității organizate și procurorii DIICOT.
În paralel, polițiștii desfășoară activități de informare în festival și îi avertizează pe participanți cu privire la riscurile consumului de substanțe și ale conducerii sub influența alcoolului sau drogurilor. Participanții pot testa inclusiv un simulator VR care reproduce experiența conducerii unui autoturism sub efectul alcoolului sau drogurilor.
Festivalul UNTOLD se desfășoară în perioada 6–9 august în Cluj-Napoca.