Biserica Ortodoxă Română face slujbe speciale la Clubul Colectiv şi pentru victime la patru zile după tragedie. Patriarhul Daniel: "Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine ce-i credinţa ortodoxă”

Biserica Ortodoxă Română se implică şi face slujbe speciale la Colectiv şi pentru victime la patru zile după tragedie, patriarhul Daniel oficiind, marţi dimineaţă, o slujbă de pomenire la Catedrala Patriarhală, după care a mers la slujba de îmormântare a femeii de serviciu de la clubul Colectiv şi la înmormântarea lui Claudiu Petre. La clubul Colectiv au fost trimişi trei preoţi de la Administraţia Cimitirelor, care au ţinut o slujbă, în timp ce mulţi preoţi au făcut slujbe în ţară, unii dintre ei donând sânge pentru răniţi.

7339 afișări
Imaginea articolului Biserica Ortodoxă Română face slujbe speciale la Clubul Colectiv şi pentru victime la patru zile după tragedie. Patriarhul Daniel: "Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine ce-i credinţa ortodoxă”

Biserica Ortodoxă Română face slujbe speciale la Clubul Colectiv şi pentru victime la patru zile după tragedie. Patriarhul Daniel: "Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine ce-i credinţa ortodoxă” (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

După slujba pentru femeia angajată la negru de la clubul Colectiv, patriarhul a fost asaltat de jurnalişti care l-au întrebat de ce slujbele speciale au fost făcute cu întârziere. "Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine ce-i credinţa ortodoxă”, a răspuns patriarhul BOR.

Patriarhul a mai făcut apel “să vină lumea la biserică, nu la club”. “Asta este rânduiala Bisericii. Nu mai judecăm pe nimeni. Să ne rugăm pentru ei", le-a spus patriarhul ziariştilor.

El a explicat că, până acum, preoţii nu s-au dus nimeni la clubul Colectiv din cauza atitudinii unora, de ostilitate faţă de biserică şi nu au vrut să mai deranjeze. "Noi ne facem datoria după tradiţia şi rânduiala noastră. Nu învaţă Biserica să rupă liniştea şi tăcerea celor care trebuiau să se reculeagă. Astăzi au fost preoţi acolo şi au făcut slujbă. Nu vrem să se considere că facem spectacol", a spus patriarhul.

Patriarhul Daniel a mai afirmat că Biserica Ortodoxă Română a sprijinit familia femeii de serviciu cu o sumă pentru fiecare copil.
După cum a spus patriarhul, trei preoţi de la Administraţia Cimitirelor au fost trimişi, marţi, la clubul Colectiv şi au oficiat o slujbă de pomenire. Întrebat, după slujbă, când au fost anunţaţi, preotul Augustin Moţoc, de la Administraţia Cimitirelor din Bucureşti, a răspuns: ”Încă de ieri, ca să venim astăzi.”

El a explicat că preoţii se gândesc în primul rând la sufletele victimelor incendiului din clubul Colectiv, astfel că sâmbătă şi duminică au făcut slujbe în biserici, şi nu la locul tragediei. Preotul Augustin Moţoc a mai spus că în fiecare spital există câte un preot care îi consiliază pe cei răniţi şi familiile acestora. ”În fiecare sâmbătă şi în fiecare duminică dimineaţa, noi slujim în biserici şi aceşti oameni au fost pomeniţi în biserici. (...) Trebuie să fim conştienţi că suntem oameni în trup, iar sufletele noastre sunt nemuritoare. Dacă aţi fi venit şi prin biserici aţi fi văzut că se fac slujbe pentru ei. Noi ne gândim în primul rând la sufletele lor, aici le-au fost arse trupurile, sufletele sunt în altă parte, sufletele sunt cele care sunt acum în grija noastră, aşa după putinţa fiecăruia”, a spus preotul.

El a adăugat că, dacă se face o slujbă trebuie să fie un sobor, nu poate veni fiecare când consideră, pentru că se creează o dezordine.

Şi în ţară au avut loc, marţi, slujbe speciale pentru victimele de la clubul Colectiv, în unele zone ei donând sânge pentru răniţi, cum er fi la Galaţi şi Slobozia.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici