Boc: Greva nu este o soluţie pentru învăţământ în momentul de faţă

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că greva "nu este o soluţie" pentru învăţământ în momentul de faţă, menţionând că are încredere în "maturitatea cadrelor didactice" şi că soluţiile pentru problemele profesorilor sunt cele conforme situaţiei bugetare actuale.

20 afișări
Imaginea articolului Boc: Greva nu este o soluţie pentru învăţământ în momentul de faţă

Boc: Greva nu este o soluţie pentru învăţământ în momentul de faţă (Imagine: Mediafax Foto)

Emil Boc şi-a exprimat speranţa că profesorii vor înţelege că "nu se pot sacrifica elevii".

"Nu putem transforma o criză economică prin care să afectăm viitorul copiilor noştri. Sper şi am încrederea în maturitatea cadrelor didactice din România", a spus Boc.

Liderul PDL a ţinut să precizeze că luni, la ora 12.00, vor avea loc discuţii la Ministerele de Finaţe şi Educaţie, pe această temă, pentru "a prezenta soluţiile pe care Executivul le are, în limitele bugetare actuale, pe care toată lumea le cunoaşte".

"Sper să putem găsi echilibru în societatea românească pentru a putea trece de această perioadă dificilă", a mai spus Emil Boc.

El a adăugat că "greva nu reprezintă o soluţie în învăţământ, în momentul de faţă".

Reprezentanţii sindicatelor din educaţie se întâlnesc, luni, cu miniştrii Educaţiei şi Finanţelor, discuţiile având loc în contextul în care sindicaliştii au anunţat că fac grevă marţi, când este programată teza la Limba română, nemulţumiţi de rectificarea negativă a bugetului învăţământului.

Scopul discuţiilor este acela de a-i determina pe sindicaliştii din FSLI, "Alma Mater", "Spiru Haret" şi FEN să renunţe la protest.

Reprezentanţii celor patru sindicate au anunţat, cu câteva ore înaintea întâlnirii de joi cu preşedintele Traian Băsescu, că boicotează teza, care ar urma să fie susţinută de peste 420.000 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a, ameninţând că, în absenţa unui răspuns corespunzător din partea Guvernului, acţiuni similare vor fi organizate şi în zilele de 13 şi 21 mai, când sunt programate tezele la Matematică şi Istorie sau Geografie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici