Braşov: Şapte persoane, cercetate după ce au încercat să înşele mai multe bănci prezentând acte false

O femeie în vârstă de 41 de ani, administrator al unei societăţi din Braşov, şi şase complici ai acesteia sunt cercetaţi după ce au încercat să înşele mai multe bănci pentru a le oferi credite pe baza unor adeverinţe de salarii false, reuşind să obţină un credit de 30.000 de lei.

190 afișări
Imaginea articolului Braşov: Şapte persoane, cercetate după ce au încercat să înşele mai multe bănci prezentând acte false

Braşov:Şapte persoane, cercetate după ce au încercat să înşele mai multe bănci prezentând acte false (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, comisar şef Liviu Naghi, femeia este administratorul unei companii mari din municipiul Braşov, care are peste 50 de angajaţi.

Femeia este principalul suspect în acest caz, fiind cea care racola diverse persoane pe care le convingea să îşi facă credite bancare pe baza unor adeverinţe pe care le întocmea şi viza personal.

"Suspecta racola diverse persoane, le întocmea documente false şi apoi le înainta la instituţii bancare în scopul obţinerii de credite în condiţii ilegale. A racolat în acest fel şase persoane, cu vârstele între 24 şi 44 de ani. O singură bancă a acordat un credit în valoare de 30.000 de lei şi au fost înregistrate alte cinci tentative pentru acordare de credite la alte două intituţii bancare, în valoare de 90.000 de lei", a spus Naghi, luni, într-o conferinţă de presă.

Femeia căuta persoane care nu aveau o situaţie financiară foarte bună şi cărora le promitea apoi că îi va angaja la firma ei, contra unui comision din creditul obţinut. Din creditul de 30.000 de lei, care a fost acordat unuia dintre complicii ei, femeia a încasat 28.000 de lei, în timp ce persoana care şi-a făcut creditul doar 2.000 de lei.

În 20 iunie, poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au făcut trei percheziţii la domiciliul femeii şi la două birouri aparţinând firmei ei, de unde au fost ridicate 72 de cărţi de identitate, 50 de permise auto, 28 de cărţi de muncă, două paşapoarte, patru unităţi centrale de calculator şi două laptopuri.

Se pare că în activitatea infracţională a administratorei firmei se mai află încă cel puţin 30 de cazuri similare, însă până în prezent au fost probate doar cele şase cazuri.

"Suspecta a fost reţinută de poliţişti pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar instanţa a decis cercetarea ei libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea. Celelalte şase persoane sunt cercetate pentru complicitate şi uz de fals, ei fiind, de asemenea, cercetaţi în libertate", a mai spus Naghi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici