Bunurile lui Miron Mitrea puse sub sechestru de DNA - Mediafax

Bunurile lui Miron Mitrea puse sub sechestru de DNA

Imobilul lui Miron Mitrea din zona Cotroceni a fost pus sub sechestru de procurorii anticorupţie, care îl cercetează pentru modul în care s-au executat lucrările la locuinţa mamei sale din comuna Voluntari-Ilfov, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

76 afişări

Imaginea articolului Bunurile lui Miron Mitrea puse sub sechestru de DNA

Bunurile lui Miron Mitrea puse sub sechestru de DNA

Oficial, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) nu a comunicat această măsură procedurală.

Surse judiciare afirmă încă că dosarul lui Miron Mitrea urmează să fie trimis instanţei de judecată, motiv pentru care s-a dispus punerea sechestrului asiguratoriu asupra imobilului din strada Doctor Lister 65, achiziţionat în 2004.

Această măsură se ia în toate dosarele în care procurorii constată un prejudiciu adus statului, pentru a putea recupera eventualele pagube.

 

Ultima audiere în acest dosar a fostului deputat Mitron Mitrea (caz în care acesta şi-a dat demisia din Parlament - n.r.) a avut loc în 20 octombrie.

Miron Mitrea a fost ales ca senator la alegerile din 30 noiembrie.

Mitrea: Credeţi că am avut vreo secundă ideea că sechestrul are legătură cu negocierile?

Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Miron Mitrea, a declarat, miercuri seară, înaintea unei noi runde de discuţii PDL-PSD, că ştia de marţi de sechestrul pus de DNA pe imobilul său, adăugând că va face un depozit şi va ridica acel sechestru.

Mitrea a spus că ştia de marţi de sechestrul pus de DNA pe imobilul respectiv şi întrebat dacă acţiunea procurorilor are vreo legătură cu negocierile PDL-PSD, politicianul a răspuns: "Ce legătură are una cu alta? Credeţi că am avut vreo secundă senzaţia că are legătură una cu alta? Este vechiul meu război cu procurorii".

El a mai precizat că "va face un depozit bancar şi va ridica sechestrul pus de DNA".

Potrivit articolului 20 din Legea 78/2000, în cazul infracţiunilor în legătură directă cu fapte de corupţie este obligatoriu luarea măsurilor asiguratorii.

Citeşte şi:

DNA cere Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Miron Mitrea

Cererea DNA în cazul Mitrea, respinsă de deputaţi

Mitrea şi-a anunţat, în plen, demisia din Camera Deputaţilor

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
MITREA ,
SECHESTRU ,
DNA

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.