Cadavrul unui bărbat, cărat de un urs pe Valea Caraiman din Bucegi. Animalul a fost alungat de salvamontişti

Jandarmii montani şi salvamontiştii au observat, miercuri, pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi, un urs care căra cadavrul unui om, salvatorii montani, care au alungat animalul, constatând că trupul neînsufleţit este al unui turist din Brăila.

7207 afișări
Imaginea articolului Cadavrul unui bărbat, cărat de un urs pe Valea Caraiman din Bucegi. Animalul a fost alungat de salvamontişti

Cadavrul unui bărbat, cărat de un urs pe Valea Caraiman din Bucegi. Animalul a fost alungat de salvamontişti (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, maiorul Leonard Dragomirescu, o echipă formată din jandarmi şi salvamontişti, aflată în patrulare pe munte, miercuri, a observat de la distanţă un urs care căra ceva voluminos.

În momentul în care s-au apropiat, jandarmii şi salvamontiştii au constatat că ursul căra cadavrul unui om, respectiv al unui bărbat echipat pentru munte. Ei au alungat animalul, iar asupra turistului au găsit acte de identitate care arată că bărbatul avea 64 de ani şi era din Brăila.

Reprezentantul Jandarmeriei a precizat că nu se ştie dacă bărbatul a fost ucis de urs sau dacă animalul a descoperit cadavrul, cauza decesului urmând să fie stabilită în urma necropsiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici