Cadavrul unui câine, ridicat de anchetatori din parcul Tei, din zona în care Ionuţ a fost găsit mort. Câinele descoperit era maidanez

Anchetatorii au mers, luni, în Parcul Tei pentru a ridica noi probe în dosarul copilului ucis de câini în 2 septembrie, în zonă fiind găsit cadavrul unui câine maidanez. Informaţia vine după ce Kuki Bărbuceanu, coordonator de proiecte al organizaţiei Vier Pfoten România, a declarat că a fost informat că în Parcul Tei se află cadavrul unui pitbull.

3098 afișări
Imaginea articolului Cadavrul unui câine, ridicat de anchetatori din parcul Tei, din zona în care Ionuţ a fost găsit mort. Câinele descoperit era maidanez

Cadavrul unui câine de luptă, ridicat de anchetatori din parcul Tei, din zona în care Ionuţ a fost găsit mort

UPDATE Câinele nu era unul de luptă - surse

Câinele al cărui cadavru a fost găsit în Parcul Tei din Capitală, în zona unde a murit copilul Ionuţ Anghel, nu era unul de luptă, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei din acest caz.

Potrivit surselor citate, necropsia cadavrului a fost făcută, luni, de specialişti ai Facultăţii de Medicină Veterinară Bucureşti şi a relevat faptul că animalul găsit mort nu era un câine de luptă.

Necropsia a mai arătat că respectivul câine era mort de patru-cinci zile, iar cadavrul se afla în apă, respectiv în Lacul Tei, de cel puţin trei zile, au mai spus aceleaşi surse.

UPDATE: Cadavrul unui câine de luptă, ridicat de anchetatori

Kuki Bărbuceanu, coordonator de proiecte al organizaţiei Vier Pfoten România, a declarat pentru MEDIAFAX că a fost informat că în Parcul Tei se află cadavrul unui pitbull şi a mers acolo duminică. El a precizat că a sesizat Parchetul şi s-a deplasat în zonă, luni, alături de echipa de anchetatori, pentru a ridica probele noi.

Cadavrul câinelui a fost ridicat, urmând să i se facă necropsia, care va stabili dacă acesta este cel care l-a omorât pe Ionuţ, a precizat Bărbuceanu.

Acesta a mai spus că anchetatorii au ridicat cadavrul câinelui "din dreptul incintei unde s-a produs nenorocirea". Acesta era într-o stare avansată de putrefacţie, întrucât a stat în apă, în lacul Tei.

Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini, pe un teren din apropierea Parcului Tei.

Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, declara în 3 septembrie, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.

Dosarul penal a fost deschis în 3 septembrie de Parchetul Tribunalului Bucureşti, iar o zi mai târziu ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului instanţei supreme.

Procurorii fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuţ Anghel şi verifică dacă au fost respectate dispoziţiile OUG 155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân. Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anunţa că dosarul privind uciderea de către câini maidanezi a lui Ionuţ Anghel este în faza actelor premergătoare.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Parcul Tei în 2 septembrie, înainte ca Ionuţ Anghel să fie găsit mort, au fost difuzate joi 19 septembrie în presă. Ionut Anghel şi fratele lui de şase ani au fost surprinşi în timp ce se jucau şi aleargau pe o alee din parc, bunica acestora nefiind în înregistrare. La un moment dat, fratele lui Ionuţ este adus în parc de mână de către un bărbat. Acesta merge cu copilul la un agent de pază, iar după câteva secunde cei trei se îndreaptă spre locul unde ar fi stat bunica celor doi copii. După alte câteva minute, bărbatul care l-a adus pe băiat apare în înregistrare în timp ce se îndreaptă spre ieşirea din parc. În jurul orei 11.30, Ionuţ a fost găsit ucis de câini pe un teren privat din apropierea Parcului Tei.

După apariţia în presă a imaginilor, procurorul care investighează cazul a dispus ridicarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din Parcul Tei.

Luni a fost audiat în calitate de martor Octavian Sandu, bărbatul care l-a dus pe fratele lui Ionuţ Anghel la bunica acestuia, în Parcul Tei.

Octavian Sandu a spus, la ieşirea din Parchetul instanţei supreme, că în 2 septembrie l-a văzut pe fratele lui Ionuţ pe stradă, care era speriat, l-a luat şi l-a dus în Parcul Tei, unde era bunica lui. Acesta a precizat că s-a apropiat de băieţel după ce l-a văzut că plânge, dându-şi seama că s-a întâmplat ceva în neregulă.

Acesta a mai spus că a aflat că mai este un copil care s-a pierdut în momentul în care l-a dus pe fratele lui Ionuţ în parc, la bunica acestuia.

Marius Şocae, avocatul lui Octavian Sandu, a declarat că acesta s-a prezentat în urmă cu o săptămână la o secţie de Poliţie, unde a anunţat că el este cel denumit de presă "martorul cheie" în dosarul copilului ucis de câini, precizând că doar sâmbătă 21 septembrie a fost citat să vină pentru a fi audiat.

Avocatul a spus că acesta a fost audiat în calitate de martor, le-a spus anchetatorilor tot ce s-a întâmplat în 2 septembrie şi, probabil, atunci când se va începe urmărirea penală în acest caz, va mai veni pentru a da declaraţii.

Avocatul a povestit şi ce s-a întâmplat în ziua în care Ionuţ Anghel a murit sfâşiat de câini, iar fratele său mai mare s-a rătăcit în apropierea Parcului Tei.

"În momentul în care a găsit copilul, la aproximativ un kilometru de parc, acesta plângea şi spunea: «Vreau la buni». Apoi, după ce l-a condus pe copil la bunica sa, femeia l-a întrebat unde este fratele mai mic. Abia atunci clientul meu a înţeles că mai este vorba de un copil. Atunci i-a cerut numărul de telefon bunicii, însă pentru că aceasta nu avea mobil, a luat numărul unui agent de pază care era de faţă, după care s-a întors în zona în care l-a găsit pe Andrei. Pentru că Ionuţ nu era nicăieri, l-a sunat pe paznic şi i-a cerut să anunţe organele de poliţie", a spus avocatul Marius Şocae.

Tatăl lui Ionuţ a fost în 19 septembrie la Parchetul instanţei supreme, el declarând la ieşire că nu a văzut la procurori imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Parcul Tei în 2 septembrie, acelaşi lucru fiind susţinut şi de avocatul acestuia.

Valentin Anghel a mai spus că nu are niciun semn de întrebare despre ce s-a întâmplat în 2 septembrie, precizând că pentru el totul este clar din acest punct de vedere.

Avocatul familiei Anghel a declarat că ancheta nu este finalizată, pentru că altfel ar fi fost şi persoane puse sub învinuire, cercetările fiind în faza premergătoare începerii urmăririi penale.

Aurica Anghel, bunica lui Ionuţ, Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, Carmen Secăreanu, preşedinta Asociaţiei Caleidoscop, Lavinia Mirela Nica, fost voluntar al Asociaţiei Caleidoscop, Marcela Pîslă, preşedinta Asociaţiei "Cuţu, cuţu", Constantin Ciorăscu, administratorul firmei pe terenul căreia Ionuţ Anghel a fost omorât de câini, şi reprezentantul unui ONG au fost audiaţi în acest dosar.

Cercetările sunt în faza premergătoare începerii urmăririi penale, până în prezent nicio persoană nefiind pusă sub încinuire.

Şase câini au fost ridicaţi în 2 septembrie de pe proprietatea firmei din apropierea Parcului Tei. Unul dintre aceştia, care avea urme de sânge pe bot, fusese sterilizat de ASPA şi adoptat de Fundaţia Caleidoscop în 2008, declara Răzvan Băncescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici