Câinii-robot din serviciul poliției provoacă dispute etice
Spot, celebrul robot patruped al companiei Boston Dynamics, e din ce în ce tot mai prezent în operațiunile forțelor de ordine din SUA și Canada. El este folosit în confruntări armate, salvări de ostatici și incidente cu materiale periculoase.
Cu un preț de pornire de aproximativ 100.000 de dolari, robotul poate urca scări, deschide uși și transmite imagini în timp real, reducând riscurile pentru polițiști. Peste 60 de echipe SWAT și genişti folosesc deja Spot, însă extinderea acestei tehnologii a declanșat dezbateri aprinse.
Câinii robot, aliații poliției în teren
Ryan Calo, profesor la Universitatea din Washington, susține că „supralicitarea utilizării roboților în activitatea poliției va dezumaniza și mai mult poliția în ochii publicului”. El a atras atenția că sunt necesare reguli clare pentru a preveni abuzurile.
De cealaltă parte, polițiștii spun că robotul salvează vieți. Un polițist care controlează robotul în Massachusetts a explicat pentru Bloomberg că Spot poate intra în locuri unde oamenii sau dronele nu pot ajung: „Și-a făcut treaba. Suspectul a fost surprins și nu înțelegea ce fel de câine are în față”.
Partea sensibilă a tehnologiei
Specialiștii vorbesc despre mai multe drepturi aflate în joc atunci când poliția folosește câini-robot. În primul rând, dreptul la viață privată. Acești roboți pot filma, înregistra și cartografia spații private, fiind capabili să supravegheze fără ca oamenii să știe.
Există și riscul încălcării protecției datelor personale, întrucât tehnologia poate colecta informații despre persoane, locuințe și comportamente. La fel de importantă este și transparența: publicul ar trebui să știe când și cum sunt utilizați acești roboți. În plus, experții avertizează asupra pericolului unei supravegheri excesive, care ar putea transforma poliția într-o instituție mult prea intruzivă.
Tehnologie utilă, dar strict controlată
„Nu e un câine, este o altă piesă de tehnologie polițienească”, avertizează experți de la Electronic Frontier Foundation, care apără drepturile digitale și protecția vieții private. Ei spun că roboții sunt prezentați publicului într-un mod „afectuos”, care îi face să pară inofensivi, deși rolul lor real este unul de supraveghere. Imaginea fals prietenoasă ar putea normaliza folosirea tehnologiilor avansate în poliție, susțin specialiștii. Criticii cer legi clare și mai multă transparență din partea autorităților.
Apărătorii drepturilor digitale recunosc că robotizarea poliției poate fi utilă, dar numai în condiții stricte. „Nimeni nu vrea să trăiască într-un stat polițienesc robotic”, avertizează ei, subliniind că transparența și limitele clare sunt esențiale pentru ca tehnologia să fie folosită în siguranță.