Cântăreaţa Pink anunţă că la concertele sale va oferi cărţi interzise

Versurile, interzise în şcolile din Florida, abordează temele sexualităţii şi sclaviei.

855 afișări
Imaginea articolului Cântăreaţa Pink anunţă că la concertele sale va oferi cărţi interzise

Cântăreaţa Pink anunţă că la concertele sale va oferi cărţi interzise

Cântăreaţa Pink a spus că le va oferi fanilor 2.000 de exemplare gratuite ale cărţilor „interzise” de şcolile din Florida în timpul concertelor sale din această săptămână.

Decizia ar fi fost motivată de faptul că, conform datelor, Florida a interzis mai multe cărţi decât orice alt stat din SUA: interdicţia se referă în mod special la acele texte care ţin de teme precum sexualitatea, identitatea de gen, sclavia. 

Iată comentariul cântăreţei: „Este exasperant, e cenzură”. Şi adaugă, într-o declaraţie pentru Pen America: „Cărţile erau o bucurie pentru mine când eram copil şi de aceea nu sunt dispusă să stau şi să privesc cum sunt interzise în şcoli. Nu este posibil ca autorităţile să vizeze cărţile antirasiste sau să ia măsuri împotriva autorilor LGBTQ+ şi a autorilor de culoare”.

În special, cărţile care vor fi distribuite la următoarele concerte, la Miami şi la Sunrise, abordează teme precum sclavia şi familiile de persoane de acelaşi sex; În plus, potrivit Pen America, aproape jumătate din districtele şcolare din Florida au primit solicitări de interzicere a anumitor cărţi.

Autorităţile au infirmat însă aceste date, reiterându-şi dorinţa de a limita circulaţia, în şcoli, a conţinuturilor considerate nepotrivite: guvernatorul DeSantis a definit ştirea drept „o păcăleală”, dar a afirmat că doreşte să susţină un sistem educaţional „liber de orice formă de sexualizare şi conţinut neadecvat vârstei elevilor, care nu încalcă standardele educaţionale de stat”.

Guvernul din Florida a introdus recent unele legi referitoare la necesitatea de a proteja studenţii de „forţarea ideologiei sexuale”: precum legea „Nu spune gay”, care prevede că copiii nu ar trebui să primească nicio predare despre orientarea sexuală sau identitatea de gen, sau o lege, introdusă anul trecut, care prevede următorul fapt: cărţile trebuie să fie avizate de un specialist care a primit o pregătire specifică de către autorităţile din învăţământul public.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici