Carmen Dan despre reabilitarea stadionului Dinamo pentru CE 2020: Este un obiectiv prioritar

Ministrul de Interne, Carmen Dan, spune ca reabilitarea stadionului Dinamo este un proiect prioritar al ministerului şi că acesta va fi reabilitat până va începe Campionatul European de Fotbal care se va juca în România în 2020, transmite corespondentul MEDIAFAX.

3537 afișări
Imaginea articolului Carmen Dan despre reabilitarea stadionului Dinamo pentru CE 2020: Este un obiectiv prioritar

Carmen Dan despre reabilitarea stadionului Dinamo pentru CE 2020: Este un obiectiv prioritar

Reabilitarea stadionului Dinamo, câştigat recent de Ministerul de Interne, este obiectivul prioritar din această perioadă a ministerului care lucrează la finalizarea documentaţiilor pentru a-l putea pune la dispoziţia Companiei Naţionale de Investiţii în vederea reabilitării.

Întrebată vineri seara, la Bistriţa, într-o conferinţă de presă, dacă ministerul a reuşi să reabiliteze la timp baza Dinamo, Carmen Dan a răspuns că că acesta este „un obiectiv prioritar”.

„Categoric dorinţa noastră este sută la sută în sensul acesta, sens în care facem absolut tot ceea ce este necesar pentru a pune la dispoziţia CNI-ului, pentru modernizare, stadionul Dinamo. Sunt mai multe proiecte şi proiectul care se va realiza urmează să fie stabilit de specialişti, însă obiectivul nostru prioritar în această perioadă este să punem la dispoziţia CNI stadionul”, a răspus Carmen Dan.

Ministrul de Interne nu au vrut să ofere presei mai multe detalii legate de problemele de avizare care ar exista în acest caz.

„În acest moment toată capacitatea noastră şi tot interesul nostru este direcţionat în sensul găsirii unei metode, a unei soluţii juridice care să nu înceteze niciun fel posibilitatea de a moderniza stadionul Dinamo. Nu este un câştig al Ministerului de Interne, ci al cetăţenilor. Din perspectiva noastră stadionul este al celor care iubesc sportul, al celor care se raportează la Dinamo şi la baza sportivă de acolo, din perspectiva acestei dorinţe şi pasiuni”, a mai spus ministrul.

Ministrul Carmen Dan a fost întrebată de presă dacă este dinamovistă însă a recunoscut că este o întrebare foarte incomodă, la care preferă să nu răspundă.

„Îmi place fotbalul, atunci când am timp mă uit cu interes şi încep să-l şi înţeleg”, a răspuns ministrul.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici