Câştigătorul la 6/49 şi-a ridicat premiul de peste 3,9 milioane de euro

Câştigătorul de la tragerea Loto 6/49, în valoare de peste 3,9 milioane de euro, şi-a ridicat marţi premiul. Acesta este din Giurgiu şi are 48 de ani.

Urmărește
2118 afișări
Imaginea articolului Câştigătorul la 6/49 şi-a ridicat premiul de peste 3,9 milioane de euro

Căştigătorul la 6/49 şi-a ridicat premiul de peste 3,9 milioane de euro

Potrivit Loteriei Române, marţi s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câstigătorul premiului de categoria I în valoare de 19.198.843,92 de lei (peste 3,9 milioane de euro), obţinut la tragerea Loto 6/49 din 3 noiembrie.

Câştigătorul este dintr-o localitate din judeţul Giurgiu, are 48 de ani şi spune că joacă constant la Loto 6/49, de peste 10 ani. Întotdeauna a jucat trei variante simple, iar numerele care i-au purtat noroc au fost alese la întâmplare, fără nicio semnificaţie personală.

El a aflat că a câştigat luni, cînd a mers într-o agenţie loto pentru a verifica biletul.

Jucătorul susţine că primul gând a fost acela de a-şi ajuta familia.

El este cel de-al cincilea jucător care a devenit milionar în acest an. La Loto 6/49 s-au înregistrat trei câştiguri de categoria I, iar la Joker două câştiguri de categoria I.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
premiu,
loto,
giurgiu

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici