Cazul mitei de la Universitatea Bioterra: Adrian Dulugeac a primit bani şi servicii, pentru note şi diplome de licenţă

Profesorul Adrian Dulugeac, de la Universitatea Bioterra, a primit mită de la studenţi bani, două cife cu beton şi servicii de reparare a instalaţiilor electrice pentru a le da răspunsuri prin SMS la examene, a le obţine lucrări de licenţă sau a le da note fără să se prezinte la examene.

1103 afișări
Imaginea articolului Cazul mitei de la Universitatea Bioterra: Adrian Dulugeac a primit bani şi servicii, pentru note şi diplome de licenţă

Cazul mitei de la Universitatea Bioterra: Adrian Dulugeac a primit mită bani şi servicii, pentru note şi diplome de licenţă (Imagine: Shutterstock)

Adrian Dulugeac, prodecanul Facultăţii de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare de la Universitatea Bioterra, a fost reţinut joi de procurorii Parchetului Tribunalului Vâlcea, fiind acuzat de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material. Totodată, Dulugeac a fost pus sub acuzare şi pentru luare de mită, anchetatorii stabilind că acesta a primit bani, bunuri sau servicii de la studenţii pe care i-a ajutat la licenţă sau la alte examene.

Procurorii au cerut, vineri, magistraţilor Tribunalului Vâlcea arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Adrian Dulugeac, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public.

Anchetatorii au stabilit că, în 4 iulie, Dulugeac i-a transmis unui student, prin mesaj SMS, în timpul susţinerii uneia dintre probele examenului de licenţă, răspunsurile corecte la întrebările testului grilă care au constituit subiectele examenului. Ulterior, s-a constatat că studentul respectiv a promovat proba scrisă a examenului de licenţă cu nota 9.

De asemenea, în 3 şi 4 iulie, Adrian Dulugeac a transmis, în timpul probelor scrise, prin mesaje tip SMS, răspunsurile corecte la subiectele examenului şi altor patru candidaţi.

Procurorii îl acuză pe Dulugeac şi că a acordat note la examenele semestriale sau anuale aferente anilor I şi II de studiu la Facultatea de Drept unui alt student, fără ca acesta să susţină ori să se prezinte în vederea susţinerii vreunui examen.

"Totodată, inculpatul a modificat sau a notat, la data de 16.07.2012, notele obţinute de către alţi 7 studenţi la examenele anuale, fie în scopul majorării notelor obţinute, fie în scopul promovării examenelor", potrivit procurorilor.

Adrian Dulugeac mai este acuzat că, folosindu-se de calitatea sa de cadru didactic, a cerut şi a determina alţi profesori de la Universitatea Bioterra care au examinat candidaţi la proba orală a examenului de licenţă să acorde pentru alţi trei studenţi note mai mari faţă de cele corecte.

În acelaşi mod, Dulugeac a determinat alţi angajaţi ai Universităţii Bioterra să modifice notele obţinute de doi candidaţi la probele orale de la examenul de licenţă.

În aceleaşi împrejurări, la data de 11 septembrie, Adrian Dulugeac i-a cerut Laurei Harcan, cadru didactic la Facultatea de Drept de la Universitatea Bioterra, să corecteze şi să noteze lucrările scrise ale altor studenţi de la examenele anuale ori semestriale restante, solicitându-i acesteia să treacă notele şi în cataloage.

Procurorii l-au pus sub acuzare pe Dulugeac şi pentru luare de mită, stabilind că a primit diferite sume de bani ori alte servicii de la studenţi sau absolvenţi ai Universităţii Bioterra, în schimbul răspunsurilor corecte la subiectele de la proba scrisă a examenului de licenţă sau al obţinerii unor lucrări de licenţă.

Totodată, Dulugeac a luat mită pentru notarea anuală a unor studenţi fără ca aceştia să fie prezenţi la examene, pentru înscrierea în fiecare an universitar, ori întocmirea unor situaţii şcolare nereale, în vederea absolvirii facultăţii, înscrierii la examenul de licenţă, promovării acestuia şi obţinerii diplomelor de licenţă.

Astfel, potrivit anchetatorilor, în perioada 2008 - iulie 2012, Dulugeac a primit de la un student, în mod repetat, fie direct, fie prin intermediul unei alte persoane, diferite sume de bani în valoare totală de aproximativ 1.500 euro, pentru a asigura înscrierea acestuia la Facultatea de Management Agroturistic de la Universitatea Bioterra, încheierea situaţiilor şcolare anuale, în condiţiile în care nu s-a prezentat şi nu a susţinut niciun examen anual ori semestrial pe parcursul celor patru ani de studiu, înscrierea la examenul de licenţă, furnizarea răspunsurilor corecte la întrebările testului grilă la examenul de licenţă - proba scrisă, obţinerea unei note mari la proba orală a examenului de licenţă, cu consecinţa obţinerii diplomei de licenţă.

După ce i-a dat răspunsurile la subiectele la licenţă, iar studentul a promovat, Dulugeac i-a mai cerut două cife cu beton, primind de la acesta nouă tone de beton în valoare de 2.200 lei, fără a achita contravaloarea.

Procurorii mai spun că Dulugeac a primit, în vara anului 2012, de la o studentă suma de 200 de euro pentru a-i da o lucrare de licenţă deja redactată, pe care aceasta să o susţină în faţa comisiei de examinare, dar şi pentru a-i facilita obţinerea unei note mari la proba scrisă a examenului de licenţă, comunicându-i prin telefon, în timpul examenului, răspunsurile corecte la întrebările testului grilă.

"Din acelaşi material probator aflat la dosar, a mai rezultat faptul că, în anul 2012, inculpatul a primit, în mod repetat, de la un alt student din cadrul Facultăţii de Management Agroturistic, mai multe servicii gratuite, constând în prestarea unor activităţi de reparaţii instalaţii electrice în folosul Universităţii Bioterra, în schimbul facilitării promovării examenului de licenţă, comunicându-i prin telefon, în timpul examenului, răspunsurile corecte la întrebările testului grilă", au precizat procurorii.

Parchetul Tribunalului Vâlcea i-a pus sub acuzare pe Florin Adrian Dulugeac şi pe Laura Harcan în dosarul privind divulgareaa subiectelor de la licenţă.

În cazul Laurei Harcan, şef de lucrări şi prodecan la Facultatea de Drept a Universităţii Bioterra, cercetată în acest dosar pentru fals intelectual, procurorii urmează să stabilească dacă dispun o măsură preventivă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici