Ce sume le cereau angajaţii Bioterra studenţilor pentru o diplomă de licenţă

Surse judiciare au anunţat ce sume le cereau angajaţii de la Universitatea Bioterra cercetaţi de procurori studenţilor pentru o mărire de notă şi pentru o diplomă de licenţă.

5478 afișări
Imaginea articolului Ce sume le cereau angajaţii Bioterra studenţilor pentru o diplomă de licenţă

Ce sume le cereau angajaţii Bioterra studenţilor pentru o diplomă de licenţă (Imagine: Shutterstock)

Profesorii ar fi cerut de la studenţi între câteva sute şi 1.000 de euro pentru o mărire de notă şi între 1.000 şi 3.000 de euro pentru o diplomă de licenţă.

Potrivit surselor citate, unii studenţi erau ajutaţi să primească subiectele pentru examenul de licenţă, iar cei care le transmiteau aceste date cereau în schimb până la 500 de euro.

De asemenea, pentru cei care vroiau să îşi mărească notele obţinute la examene erau ceruţi de la câteva sute până la 1.000 de euro.

Au fost şi cazuri în care unii studenţi au primit note deşi nu au participat la examene, pentru obţinerea diplomei de licenţă în acest fel fiind cerute sume între 1.000 şi 3.000 de euro, au precizat sursele citate.

Parchetul i-a pus sub acuzare pe Florin Adrian Dulugeac, şef de lucrări în cadrul Universităţii Bioterra Bucureşti - Facultatea de Control şi Expertiză a Produselor Alimentare, şi pe Laura Harcan, şef de lucrări la Facultatea de Drept, în legătură cu divulgarea de subiecte de licenţă.

Florin Adrian Dulugeac este acuzat de folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, iar Laura Harcan este cercetată pentru fals intelectual.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie- iulie, Adrian Dulugeac ar fi furnizat informaţii care nu sunt destinate publicităţii mai multor persoane ce au susţinut examenul de licenţă la Universitatea Bioterra Bucureşti.

De asemenea, Dulugeac, cu ajutorul mai multor funcţionari din cadrul universităţii, ar fi modificat notele obţinute la susţinerea lucrării de licenţă sau la alte examene semestriale ori anuale şi a notat studenţi fără ca aceştia să susţină respectivele examene.

În acest caz, poliţiştii şi procurorii fac, joi, 19 percheziţii în Bucureşti, dintre care una domiciliară şi 18 la Universitatea Bioterra, precum şi alte trei în Olt, Drăgăşani şi Ilfov.

Peste 40 de persoane vor fi audiate la sediul Poliţiei Române, anchetatorii vâlceni deplasându-se la Bucureşti pentru a face aceste interogatorii.

Şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Răzvan Giuroiu, care a participat la percheziţiile de la Universitatea Bioterra, a declarat că la audieri vor fi duşi martori, studenţi şi absolvenţi, iar anchetatorii vor ridica mijloace de probă, care vor fi folosite pentru a stabili situaţia de fapt.

Giuroiu a mai spus că ancheta în acest caz a pornit în urma unei sesizări la IPJ Vâlcea, cercetările fiind realizate sub coordonarea procurorilor de la Parchetul Tribunalului Vâlcea.

El a precizat că în acest dosar nu sunt cercetate fapte privind furnizarea de sume de bani, ci infracţiuni asociate celor de corupţie, respectiv folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale.

Preşedintele Universităţii Bioterra, Ion Nicolae, a fost audiat ca martor la sediul Poliţiei Române, el spunând că a dat declaraţii despre un coleg, însă acuzaţiile aduse acestuia nu sunt reale.

Anchetatorii au cerut date despre prodecanii Adrian Dulugeac şi Laura Harcan, ambii fiind şefi de lucrări, dar şi despre comisiile de licenţă din iulie 2012 şi statutul a 26 de studenţi, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, rectorul Universităţii Bioterra, Cornel Trandafir.

Rectorul a precizat că Adrian Dulugeac, care este prodecanul Facultăţii de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare, nu a făcut parte din comisiile de licenţă din iulie 2012 vizate de ancheatatori şi nici din cele de anul trecut, dar lectorul universitar doctor Laura Harcan, prodecanul Facultăţii de Drept, a fost secretarul comisiei de licenţă la Drept în sesiunea iulie 2012.

Cornel Trandafir a mai spus că anchetatorii i-au cerut să precizeze care este statutul a 26 de tineri, respectiv dacă aceştia sunt studenţi sau absolvenţi şi dacă au susţinut licenţa în sesiunea din iulie 2012.

Rectorul a menţionat că, potrivit anchetatorilor, împotriva lui Adrian Dulugeac ar exista un dosar penal pentru fapte de corupţie, în urma unor reclamaţii.

"Au existat zvonuri potrivit cărora Universitatea Bioterra ar fi eliberat diplome false. Acest lucru este total neadevărat, întrucât la serviciul care răspunde de eliberarea acestor documente este o persoană foarte vigilentă, care în urmă cu trei ani a refuzat eliberarea unor diplome de licenţă după ce a descoperit opt diplome de bacalaureat false", a mai spus rectorul.

În legătură cu posibilitatea ca unele cadre didactice să primească bani pentru ca anumiţi candidaţi să obţină note mai mari la licenţă, rectorul consideră că ar fi greu de dovedit o astfel de acuzaţie, mai ales că sistemul de licenţă este foarte bine pus la punct, dar şi pentru că evaluarea de la proba orală este la orice examen subiectivă.

"Totuşi, în cazul în care se va dovedi că acuzaţiile anchetatorilor sunt reale, cu certitudine vor fi luate măsurile prevăzute în lege, cadrele didactice care ar fi pretins sume de bani ar părăsi sistemul, iar examenul de licenţă, regândit", a mai spus rectorul Universităţii Bioterra.

Rectorul Universităţii Bioterra a mai declarat că a permis accesul anchetatorilor în toate compartimentele universităţii şi a solicitat să le fie puse la dispoziţie toate documentele cerute.

Cornel Trandafir a adăugat că la universitate nu au existat reclamaţii de la studenţi că profesorii le cer bani

Corpul de control al Ministerului Educaţiei face, începând de joi, o anchetă la Universitatea Bioterra privind modalitatea de notare şi de eliberare a diplomelor pentru absolvenţi, iar dacă se găsesc nereguli, acesta vor fi oprite, a declarat ministrul Ecaterina Andronescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici