Cazurile de trafic de minori şi abuz sexual, de două ori mai multe decât în 2009

Numărul copiilor care au solicitat ajutor la Telefonul Copilului a crescut cu 122 la sută, în 2010, comparativ cu anul trecut, fiind identificate de două ori mai multe cazuri de abuz sexual asupra copilului şi de trafic de minori decât în 2009.

82 afișări
Imaginea articolului Cazurile de trafic de minori şi abuz sexual, de două ori mai multe decât în 2009

Cazurile de trafic de minori şi abuz sexual, de două ori mai multe decât în 2009 (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Asociaţia Telefonul Copilului informează că 14.222 de copii au beneficiat, de la începutul anului, de serviciile asociaţiei, faţă de 6.384, înregistraţi în anul 2009.

Din datele centralizate rezultă o creştere de 60,5 la sută a cazurilor de abuz asupra copilului, sesizate la 116 111.

"Faţă de anul 2009, au fost identificate de două ori mai multe cazuri de abuz sexual asupra copilului şi de trafic de minori, respectiv 48 astfel de cazuri. Cu sprijinul instituţiilor abilitate, au fost adoptate cele mai bune soluţii pentru stoparea abuzului şi înlăturarea efectelor negative produse de situaţia traumatizantă, iar agresorii sunt condamnaţi pentru faptele săvârşite", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în 2010 s-a dublat şi numărul de copii aflaţi în risc de suicid, care au apelat la specialişii Telefonului Copilului, ajungându-se la 40 astfel de cazuri.

"Consilierea psihologică a înregistrat o creştere de 46,75 la sută faţă de anul 2009, în situaţii în care copiii se simţeau singuri, trişti, neînţeleşi, neglijaţi, discriminaţi, respinşi. Nevoia tot mai mare pentru serviciile pe care Asociaţia Telefonul Copilului le oferă deopotrivă copiilor şi părinţilor ne determină în anul 2011 să extindem programul de lucru până la miezul nopţii, de luni până duminică, ceea ce înseamnă mai mulţi asistenţi sociali şi psihologi care vor trata cazurile de încălcare a drepturilor copilului preluate la 116 111", arată asociaţia Telefonul Copilului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici