CCR dezbate pe 28 mai sesizarea lui Iohannis în legătură cu modificarea codurilor penale

Judecătorii CCR vor dezbate pe 28 mai sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu modificările făcute de către Parlament la Codul penal şi Codul de procedură penală.

196 afişări
Imaginea articolului CCR dezbate pe 28 mai sesizarea lui Iohannis în legătură cu modificarea codurilor penale

CCR dezbate pe 28 mai sesizarea lui Iohannis în legătură cu modificarea codurilor penale

Sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis depusă vineri la Curtea Constituţională, în legătură cu modificările făcute de către Parlament la Codul penal şi Codul de procedură penală, va fi dezbătută pe data de 28 mai..

„Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost transmisă de către Parlament Preşedintelui României în vederea promulgării la data de 2.05.2019. Această lege a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia nr. 633/2018 Curtea Constituţională constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale”, precizează obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Iohannis la CCR, potrivit unul comunicat de presă al Administraţie Prezidenţiale.

Şeful statului argumentează că a fost din nou încălcată Legea fundamentală prin modificările aduse de către Parlament, precum şi principiul bicameralismului.

„Însă, în procedura reexaminării legii - deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie - Parlamentul a adoptat legea criticată cu încălcarea art. 147 alin. (2) din Constituţie. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 633/2018, Parlamentul, pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie”, precizează Iohannis în sesizare.

„Totodată, în procedura de punere în acord a legii, legiuitorul a încălcat şi principiul bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie, precum şi depăşirea limitelor fixate prin Decizia nr. 633/2018”, completează preşedintele României.

Şeful statului argumentează că Parlamentul a eliminat articole din Codul de procedură penală, însă fără a introduce normele la care făcuse referire CCR, în decizia de neconstituţionalitate.

„În procedura reexaminării, însă, Parlamentul a eliminat în integralitate alin. (41) art. 40 din Codul de procedură penală, deşi critica de neconstituţionalitate viza, dimpotrivă, necesitatea unei norme prin care să se prevadă pe de o parte structura sau formaţiunea de judecată din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care va soluţiona recursul împotriva hotărârilor prin care completurile de 5 judecători resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, iar pe de altă parte competenţa de a soluţiona recursul împotriva hotărârilor prin care Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie respinge cererile de sesizare a Curţii/competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca recursul împotriva hotărârilor prin care se resping cererile de sesizare a Curţii”, potrivit sursei citate.

Astfel, preşedintele consideră că Parlamentul avea deschisă calea reexaminării doar în ceea ce priveşte introducerea unor astfel de norme, care să acopere situaţiile nereglementate şi identificate ca fiind necesare de Curtea Constituţională şi, în consecinţă nu putea elimina cu totul intervenţia asupra acestui text.

„Mai mult, completarea iniţială adusă Codului de procedură penală prin art. I pct. 24 a fost realizată pentru punerea acestui act normativ în acord cu Decizia nr. 321/2017. Potrivit acestei decizii intervenţia asupra prevederilor art. 40 Cod procedură penală era necesară pentru introducerea recursului împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale privind hotărârile pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti în materie penală. Or, eliminarea dispoziţiilor introduse prin art. I pct. 24 echivalează cu încălcarea obligaţiei Parlamentului de a pune în acord acest text cu Decizia nr. 321/2017, iar punerea în acord a legislaţiei penale cu deciziile instanţei constituţionale a reprezentat un aspect asumat public, atât pe plan intern, cât şi european, şi a constituit, aşa cum am arătat anterior, una dintre raţiunile iniţiativei legislative”, arată şeful statului, în textul sesizării.

Iohannis mai spune că Parlamentul a eliminat complet şi articolul 220 din Codul de procedură penală, contrar unei decizii anterioare a CCR, în care a constatat că soluţia legislativă care permite luarea măsurii arestului la domiciliu, în condiţiile în care anterior inculpatul a fost arestat (preventiv sau la domiciliu) în aceeaşi cauză, în lipsa unor temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate.

„În procedura reexaminării, însă, Parlamentul nu numai că nu a suplinit omisiunea legislativă, ci a eliminat în integralitate modificarea operată la art. 220 alin. (1) din Codul de procedură penală. Acest text fusese aşadar, anterior declarat neconstituţional prin Decizia nr. 22/2017, prin care Curtea a reţinut că „dispunerea unei noi măsuri preventive privative de libertate, după ce anterior faţă de persoana respectivă a mai fost dispusă o măsură preventivă privativă de libertate, nu se poate baza pe aceleaşi temeiuri care au fundamentat dispunerea primei măsuri preventive privative de libertate. În mod contrar, s-ar ajunge la situaţia în care temeiurile care stau la baza dispunerii unei măsuri preventive privative de libertate să nu fie suficiente pentru a motiva luarea acestei măsuri, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 23 din Constituţie şi celor ale art. 5 din Convenţie”, potrivit sursei menţionate.

Totodată, şeful statului precizează că unele modificări au fost efectuate de Legislativ deşi nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate.

Este vorba despre un articol din Codul de procedură penală care în forma anterioară controlului de constituţionalitate prevedea: „(3) Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), g) şi h) pot fi invocate ca motive de revizuire în favoarea persoanei condamnate, a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei. Cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi invocat ca motiv de revizuire în favoarea persoanei condamnate ori a celei faţă de care s-a aplicat o măsură educativă, a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.”

Acest text nu a făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Cu toate acestea, Parlamentul în procedura punerii de acord a legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 633/2018 a eliminat această intervenţie legislativă, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) din Constituţie.

De asemenea, preşedintele Iohannis face referire la articolul III din Codul de procedură penală care prevede că „În toate situaţiile în care Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală se referă la judecătorul de cameră preliminară se înţelege că referirea se face la instanţa de judecată competentă potrivit legii”.

Şeful statului spune că prevederile art. III din legea criticată nu corespund nici regulilor expres instituite prin Legea nr. 24/2000 şi nu sunt realizate nici în acord cu practica legislativă mai sus descrisă, întrucât „operaţiunea de renunţare la o sintagmă/noţiune/instituţie şi înlocuirea înţelesului acestora cu un altul se realizează printr-un procedeu impropriu, generator prin el însuşi de neclaritate şi imprecizie”.

„Astfel, nu este clar dacă noul înţeles al sintagmei „judecătorul de cameră preliminară” are în vedere înlocuirea din tot cuprinsul legii a sintagmei menţionate cu cea de „instanţă de judecată competentă potrivit legii”. De asemenea, nu este clar dacă înţelesul normelor în vigoare în care se mai regăseşte sintagma „ judecătorul de cameră preliminară”, în procesul de republicare sau chiar de aplicare a acestora, urmează să fie adaptat, instanţa de judecată competentă potrivit legii urmând să fie stabilită de la caz la caz. În mod evident, această lipsă de predictibilitate a normei face aproape inaplicabile prevederile art. IV din lege ce vizează necesitatea republicării legii, dar în egală măsură şi procedura nou introdusă la art. I pct. 188 din legea criticată”.

Parlamentul şi-a depăşit limitele fixate de Curtea Constituţională şi în modificarea Codului penal

Iohannis a transmis, tot vineri, CCR şi o sesizare cu privire la neconstituţionalitate Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

„Parlamentul a adoptat legea criticată cu depăşirea limitelor fixate prin Decizia nr. 650/2018. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul, pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie”, arată preşedintele României, în sesizarea formulată cu privire la modificările din Codul penal.

Preşedintele vorbeşte şi despre modificările aduse articolului 297 din Codul penal referitor la infracţiunea de abuz în serviciu.

„Faţă de cele de mai sus, având în vedere - pe de o parte raportul de complementaritate fixat de Curtea Constituţională între art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 din Codul penal referitor la infracţiunea de abuz în serviciu (pct. 213 din Decizia nr. 650/2018), iar - pe de altă parte necesitatea asigurării unei protecţii sporite a valorilor sociale şi necesitatea existenţei unor pârghii legale de natură a descuraja încălcarea unor asemenea valori [ansamblul considerentelor de la par. 621-626 ale Deciziei nr. 650/2018 enumerate la pct. I.3.lit. a) din prezenta sesizare], soluţia abrogării art. 132 din Legea nr. 78/2000 contravine art. 147 alin. (2) prin raportare la alin. (1) şi (4) ale aceluiaşi articol din Constituţie”, arată textul sesizării.

De asemenea, şeful statului menţionează că abrogarea unui articol din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a eliminat din actul normativ orice prevedere care are legătură şi efect asupra articolului 297 din Codul penal. Iohannis spune că o astfel de abrogare este nejustificată.

„În plus, dacă din raţiuni de corelare legislativă, în măsura în care se aducea vreo modificare art. 297 din Codul penal, aflat în legătură directă cu o normă de incriminare dintr-o altă lege cu dispoziţii penale - art. 132 din Legea nr. 78/2000 – s-ar fi putut găsi vreo justificare pentru soluţia abrogării art. 132 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile eliminării oricărei intervenţii asupra art. 297 Cod penal, soluţia abrogării nu numai că nu îşi mai găseşte vreo justificare, însă lipseşte statul de o pârghie legală importantă care să descurajeze încălcarea îndatoririlor de serviciu atunci când funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ceea ce, prin amploarea sa, poate reprezenta chiar o ameninţare la adresa statului de drept”, arată preşedintele.

Acesta reaminteşte prevederile din decizia Curţii Constituţionale din 2018 asupra Codului penal.

Redăm integral prevederile la care face referire Klaus Iohannis în sesizarea către CCR.

„Mai mult, având în vedere că art. 132 din Legea nr. 78/2000 face parte dintr-o lege cu dispoziţii penale speciale menite să combată fenomenul corupţiei, norma de dezincriminare cuprinsă în art. II din legea criticată afectează valori fundamentale ale societăţii şi a fost adoptată cu încălcarea marjei de apreciere a Parlamentului conferită de art. 61 alin. (1) din Constituţie. Astfel, considerăm relevantă jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 584/2018 în care Curtea Constituţională a statuat că:

65. Cu privire la marja de apreciere a Parlamentului în structurarea politicii penale a statului, Curtea, în jurisprudenţa sa [cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 66], atunci când analizează norme de drept penal substanţial, precizează că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel, incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcţie de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opţiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor şi exigenţelor constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016). De asemenea, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu îşi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Constituţie (Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014). (...)

67. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că "fenomenul corupţiei este considerat a fi una dintre cele mai grave ameninţări cu privire la instituţiile statului de drept, democraţie, drepturile omului, echitatea şi justiţia socială, cu efecte negative asupra activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice şi asupra funcţionării economiei de piaţă. Corupţia se constituie într-un obstacol al dezvoltării economice a statului şi compromite stabilitatea instituţiilor democratice şi fundamentul moral al societăţii. În consecinţă, în ultima perioadă, politica penală declarată a statului a fost aceea de a intensifica eforturile în scopul adoptării unor acte normative în materia combaterii corupţiei, care, printre altele, să prevadă incriminarea coordonată a tuturor infracţiunilor de corupţie la toate nivelurile autorităţilor şi instituţiilor statului" [Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014].

68. Prin urmare, din cele de mai sus, rezultă că marja de apreciere a legiuitorului este una redusă atunci când în discuţie sunt infracţiunile de corupţie sau asimilate acestora, astfel încât controlul Curţii Constituţionale este unul strict. În cauza de faţă, modificările preconizate sunt contrare exigenţelor statului de drept, tocmai pentru că odată intrate în dreptul pozitiv afectează capacitatea statului de a lupta în mod eficient împotriva fenomenului corupţiei. Or, obligaţia pozitivă a statului este aceea de a-şi crea un sistem normativ apt să răspundă la ameninţările la adresa valorilor sale constituţionale, să asigure buna şi corecta funcţionare a autorităţilor şi instituţiilor sale şi să protejeze securitatea juridică a cetăţeanului. De aceea, legiuitorul are obligaţia constituţională să reglementeze măsuri cu finalitatea mai sus indicată, iar nu să adopte soluţii legislative care împiedică realizarea acesteia. În consecinţă, Curtea constată că textul legal criticat încalcă obligaţia pozitivă a legiuitorului derivată din art. 1 alin. (3) din Constituţie, cu referire la exigenţele statului de drept, de a reglementa un sistem unitar de norme penale apte să combată fenomenul corupţiei.

69. De asemenea, Curtea reţine că infracţiunea analizată ca natură juridică fiind una de corupţie, rezultă, din această calificare, că devin aplicabile, în coordonatele prezentei cauze, Convenţia penală privind corupţia, adoptată de Consiliul Europei la 27 ianuarie 1999, la Strasbourg, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002, şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004.

70. Convenţia penală privind corupţia prevede că fiecare parte - stat semnatar al convenţiei - adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit unuia dintre agenţii săi publici sau persoanei membre a unei adunări publice naţionale care exercită puteri legislative sau administrative, pentru el sau pentru altcineva, pentru ca acesta să îndeplinească ori să se abţină de la îndeplinirea unui act în exerciţiul funcţiilor sale (corupţia activă) sau fapta unuia dintre agenţii săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exercitarea funcţiilor sale (corupţia pasivă) [a se vedea art. 2 şi 3 din Convenţie]. Astfel, art. 3 din Convenţia penală cu privire la corupţie prevede că "Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când s-a săvârşit cu intenţie, fapta unuia dintre agenţii săi publici de a solicita sau de a primi, direct ori indirect, orice folos necuvenit pentru el sau pentru altcineva ori de a accepta oferta sau promisiunea cu scopul de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act în exercitarea funcţiilor sale".

71. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei prevede obligaţia fiecărui stat parte de a adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptelor vizând corupţia agenţilor publici naţionali (art. 15), sustragerea, deturnarea sau altă folosire ilicită de bunuri de către un agent public (art. 17), traficul de influenţă (art. 18), abuzul de funcţii (art. 19), îmbogăţirea ilicită (art. 20). Curtea reţine că incidenţă în cauză are art. 15 lit. b) din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, potrivit căruia "Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie: [] b) faptei unui agent public de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit pentru sine ori pentru altă persoană sau entitate, cu scopul de a îndeplini sau de a se abţine să îndeplinească un act în exerciţiul funcţiilor sale oficiale".

72. Prin urmare, textul de lege astfel cum acesta este normat în prezent răspunde finalităţii acestei obligaţii internaţionale asumate de statul român, iar a reduce sfera sa de incidenţă ar echivala, astfel cum s-a arătat, cu acceptarea şi tolerarea unor acte de corupţie, ceea ce intră, în mod fundamental, în coliziune cu obligaţiile internaţionale asumate de statul român. Curtea reţine că marja de apreciere a statului în structurarea politicii sale penale este limitată, pe lângă exigenţele expres stabilite în textul Constituţiei, de obligaţiile internaţionale pe care acesta şi le-a asumat, iar, în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, domeniu în care actele internaţionale creează obligaţii în sarcina statelor în sensul normativizării unor astfel de infracţiuni, statul trebuie să incrimineze astfel de fapte, activitatea sa normativă fiind îndreptată spre un asemenea scop. Dezincriminarea unor fapte de corupţie, rezultată din jocul reglementărilor referitoare la latura obiectivă a textelor de lege în vigoare, precum în cauza de faţă, echivalează cu o nerespectare a obligaţiilor sale internaţionale. Încălcarea obligaţiilor asumate de România prin tratatele la care este parte contravine prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (1) care consacră obligativitatea statului român de a respecta întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte [a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 195 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 5 iunie 2015, paragraful 25]”, arată sursa citată.

Pe 24 aprilie, Camera Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, proiectele pentru modificarea Codului penal şi a celui de procedură penală. Procedura parlamentară a fost reluată după ce lui Tudorel Toader i s-a reproşat că nu iniţiază OUG pentru aceste modificări.

Ulterior adoptării celor două proiecte de lege, preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că nu s-a adus în Parlament nicio modificare faţă de decizia Curţii Constituţionale.

Ce modificări au fost făcute la Coduri

Pe 23 aprilie, Comisia specială pentru revizuirea legilor justiţiei a adoptat un raport favorabil pe Codul Penal în forma adoptată de Senat. Astfel au fost eliminate prevederile declarate neconstituţionale de CCR. Comisia specială a preluat şi prevederile declarate constituţionale de CCR.

Printre articolele eliminate, în urma deciziei CCR, se numără şi articolul 64 (1), care prevedea: „În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate stabilite prin expertiză medico-legală, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii”.

Astfel, articolul 64 (1) revine la forma în vigoare: „Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii (1) În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii”.

Şi articolul 96 (4) din proiectul de lege trimis la promulgare va fi eliminat. Acesta prevedea: „Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.”

În legea în vigoare, articolul 96 (4) arată: „Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei”.

Şi prevederile declarate neconstituţionale ale articolului 100 privind condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei cu închisoarea sunt propuse a fi eliminate de către Comisia pe legile justiţiei. Astfel, se propune eliminarea literei d) a articolului 100, care prevede: „nu există probe din care instanţa să aprecieze că persoana condamnată nu s-ar fi îndreptat şi nu s-ar putea reintegra în societate”.

Restul prevederilor din articolul 100 au fost preluate în Comisie, după ce Curtea Constituţională a decis că prevederile sunt constituţionale:

„Art. 100. – (1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin două treimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 15 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească”, prevede articolul 100 din proiectul de lege privind Codul penal, trimis la promulgare.

De asemenea, Comisia a modificat şi articolul 75 privind circumstanţe atenuante, declarat constituţional de CCR.

„Articolul 75 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: „d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni, dacă au produs un prejudiciu material: tâlhărie, piraterie, furt calificat, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice”, potrivit amendamentului adoptat de Comisie.

Comisia Iordache a dat raport de admitere şi pentru Codul de procedură penală, care ulterior a fost adoptat de către Camera Deputaţilor, decizional.

Astfel forul legislativ a eliminiat din Codul de procedură penală articolul 8 (2) din proiectul de lege pentru modificarea Codului de procedură penală. El prevedea: „Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, la judecarea cauzei de un judecător imparţial şi independent. Repartizarea tuturor cauzelor către judecători se face aleatoriu”.

Totodată, Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei a eliminat articolul 10 (2): „Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să asigure subiecţilor procesuali principali şi avocatului timpul necesar pregătirii apărării, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu excepţia luării sau judecării măsurilor preventive, când termenul nu poate fi mai mic de 4 ore şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, prin punerea la dispoziţie şi comunicarea întregului material de urmărire penală în formă electronică. Termenele curg de la momentul la care organele de urmărire penală sau instanţa de judecată comunică părţilor măsura luată”, prevedea articolul 10 (2), care a fost eliminat în comisie.

Membrii comisiei au eliminat şi articolul 15 din proiectul legislativ şi revenirea acestuia la forma în vigoare: „Condiţiile de punere în mişcare sau de exercitare a acţiunii penale. Acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia”, prevede articolul 15 al Codului de procedură penală, forma în vigoare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici