CCR respinge obiecţiile PNL şi USR la modificările Legii 304, privind organizarea judiciară

Curtea Constituţinală a respins, miercuri, cu majoritate de voturi, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 97 de deputaţi PNL şi USR, la modificările Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară.

347 afișări
Imaginea articolului CCR respinge obiecţiile PNL şi USR la modificările Legii 304, privind organizarea judiciară

CCR respinge obiecţiile PNL şi USR la modificările Legii 304, privind organizarea judiciară

Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară a fost formulată de un număr de 97 de deputaţi, aparţinând grupurilor parlamentare al Uniunii Salvaţi România şi al Partidului Naţional Liberal, precum şi deputaţi neafiliaţi.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate.Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României", se arată în comunicatul transmis de Curtea Constituţională.

Referitor la înfiinţarea unei secţii speciale care să investigheze magistraţii, PNL şi USR arată în sesizare că nu este necesară o astfel de modificare deoarece, pentru efectuarea unei cercetări penale eficiente, este necesar ca magistratul să răspundă penal ca orice cetăţean, în funcţie în primul rând de natura infracţiunii pretinsă de a fi săvârşită de către acesta.

"Prin urmare, dacă săvârşeşte o infracţiune de corupţie, cercetarea urmează a fi făcută de DNA, dacă săvârşeşte o infracţiune de natura celor privind traficul de droguri este normal să fie cercetat de DIICOT, iar pentru comiterea unei infracţiuni de drept comun urmărirea penală trebuie desfăşurată de celelalte structuri de parchet competente. În concluzie, este necesar ca această competenţă de cercetare şi investigare să poată aparţine unor unităţi de parchet distincte şi nu ca toate aceste atribuţii să fie concentrate la o singură secţie sau unitate de Parchet", se arăta în sesizare.

Partidele din Opoziţie mai argumentau, în textul sesizării că, prin secţia specială de anchetare a magistraţilor, acestora le sunt încălcate dreptul de a fi cercetat penal de un organ de urmărire penală specializat în categoria de infracţiuni din care face parte cea care i se impută, drepturi pe care le are orice cetăţean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici