Cea mai amplă operaţiune aeriană de salvare din ultimii ani: Peste 110 persoane evacuate
Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), este vorba despre cea mai mare operaţiune aeriană de salvare din timpul unor inundaţii, desfăşurată simultan cu mai multe aeronave.
Operaţiunea a avut ca prioritate salvarea vieţilor omeneşti. Fiecare zbor şi fiecare acţiune de troliere au avut ca scop evacuarea în siguranţă a persoanelor aflate în pericol.
„Eforturile continuă, cu scopul de a salva vieţi, de a proteja bunuri şi de a reveni la starea de normalitate”, au transmis reprezentanţii DSU.