Cei 32 de poliţişti de frontieră vasluieni arestaţi în Vama Albiţa, suspendaţi din funcţii

Cei 32 de poliţişti de frontieră vasluieni, arestaţi preventiv în urmă cu o săptămână, au fost suspendaţi, luni, din funcţiile pe care le ocupau în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui, revenirea lor în activitate fiind condiţionată de sentinţele instanţelor de judecată.

131 afișări
Imaginea articolului Cei 32 de poliţişti de frontieră vasluieni arestaţi în Vama Albiţa, suspendaţi din funcţii

Cei 32 de poliţişti de frontieră vasluieni arestaţi în Vama Albiţa, suspendaţi din funcţii (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Vaslui a luat decizia suspendării din activitate a celor 32 de agenţi din Vama Albiţa, arestaţi preventiv pe 29 de zile, măsură care este pusă în aplicare retroactiv începând cu data emiterii mandatelor de arestare, respectiv 22 februarie 2011.

Totodată, alţi opt poliţişti de frontieră din acelaşi lot ridicat de lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie pe 21 februarie, împotriva cărora este pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt cercetaţi în stare de libertate, au fost puşi la dispoziţie, ei având obligaţia să se prezinte la serviciu şi să execute doar acele sarcini trasate direct şi în scris de către şeful de structură din care face parte.

"Mai există un alt grup de 13 poliţişti de frontieră, respectiv patru ofiţeri şi nouă subofiţeri, a căror situaţie juridică nu a fost definită de organele de cercetare penală, drept pentru care ei sunt obligaţi să se prezinte la locul de muncă, fiecare îndeplinind sarcinile care le revin conform fişei postului pe care îl ocupă, mai puţin activităţi de control al documentelor. În ceea ce-i priveşte pe cei 32 de agenţi arestaţi preventiv, ei au fost suspendaţi astăzi (luni - n.r.) din funcţii, dar retroactiv, până la finalizarea etapelor procesuale", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IJPF Vaslui, Irina Mirică.

Potrivit sursei citate, o parte din poliţiştii de frontieră suspendaţi din funcţii şi-au luat concedii de odihnă sau zile libere în această perioadă, în funcţie de drepturile legale ale fiecărui angajat al IJPF Vaslui.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au dispus, în total, arestarea a 32 de poliţişti de frontieră de la Vama Albiţa şi a lăsat în libertate alţi opt.

Procurorii anticorupţie fac cercetări penale faţă de 40 lucrători de poliţie de frontieră de la Punctul de trecere a frontierei (PTF) Albiţa, judţul Vaslui, acuzaţi de luare de mită, în formă continuată şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, potrivit sursei citate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici