Cel mai mare SPITAL din zona Moldovei, funcţional peste 6 ani. La cât vor ajunge costurile TOTALE

Cel mai mare spital din zona Moldovei, Spitalul Regional de Urgenţe Iaşi, ar putea fi funcţional peste 6 ani, în 2023, pentru acesta fiind nevoie de circa 200 de milioane de euro. Reprezentanţii BEI şi ai MS au stabilit primele detalii, marţi, la Iaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2906 afișări
Imaginea articolului Cel mai mare SPITAL din zona Moldovei, funcţional peste 6 ani. La cât vor ajunge costurile TOTALE

Cel mai mare SPITAL din zona Moldovei, funcţional peste 6 ani. La cât vor ajunge costurile TOTALE (Imagine Andreea Alexandru / Mediafax Foto)

După 4 amplasamente discutate, s-a stabilit că Spitalul Regional de Urgenţe se va construi în zona în zona Moara de Vânt, pe o suprafaţă de 12 ha. Marţi, la Iaşi au fost prezenţi reprezentanţi ai Băncii Europene de Investiţii şi ai Ministerului Sănătăţii pentru a pune la punct detaliile privind construcţia viitoarei unităţi medicale, tot demersul urmând să depindă de un raport al unui consultat ce urmează să fie angajat de către Banca Europeană.

„Consultantul va fi angajat în luna mai, în iunie va da primul document, în septembrie vom avea un plan funcţional provizoriu, în decembrie putem discuta despre studiul de fezabilitatel. Anul viitor, în luna martie vom avea o aplicaţie pentru accesarea fondurilor europene. Sunt estimări că în semestrul al doilea al anului 2022 spitalul va fi gata, urmând ca toate punerile în folosinţă să se încheie nu mai târziu de primul semestru al lui 2023”, a declarat presei, marţi, la Iaşi, Cristian Grasu, secretar de stat în ministerul Sănătăţii.

Potrivit oficialului MS, de raportul consultantului va depinde şi numărul de paturi sau alte detalii precum numărul de angajaţi, tot el urmând să stabiliescă şi care este nevoia de servicii medicale la nivelul regiunii şi în funcţie de aceasta să decidă capacităţile viitoarei unităţi medicale.

„În momentul faţă este prematur să discutăm despre un număr estimat de paturi. Orientativ, între 800 şi 1.000 de paturi, oriunde se poate situa această nevoie”, a explicat Cristian Grasu.

Costurile Spitalului Regional de Urgenţă de la Iaşi ar putea ajunge la 200 de milioane de euro. Un sfert din această sumă va fi asigurată de către Comisia Europeană prin POR, restul ar putea veni de la Banca Europeană de Investiţii, prin Guvernul României. Alte cheltuieli vor fi realizate de autorităţile locale, care vor trebui, spre exemplu să asigure căile de acces către viitorul spital.

„Vom avea un plan al căilor de acces şi al decongestionării zonei, vom avea de la zona Rosetti, centura uşoară spre Voineşti Leţcani, preluarea pacienţilor din zona Botoşani şi din Suceava pe europeanul 25 şi preluarea pacienţilor din zona Vaslui Focşani, Bârlad pe centura mare”, a declarat Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi după discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai Băncii Europene pentru Investiţii.

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat, la rândul său, că prezenţa Spitalului Regional de Urgenţă „va reconfigura sistemul de sănătate publică”.

„Graficul este unul destul de larg, sunt aproape 5 ani de zile, dar nu este uşor să o iei aproape de la capăt cu sistemul de sănătate publică pentru că prezenţa Spitalului Regional de Urgenţă la Iaşi va reconfigura sistemul de sănătate publică”, a explicat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.

În prezent, singurul spital pluridisciplinar, dar care nu are clinici de pediatrie sau de neurochirurgie, este Spitalul “Sfântul Spiridon”, acesta deservind toată zona Moldovei.

„Spitalul Regional de Urgenţă este o necesitate pentru că adresabilitatea către spitalele existente în acest moment, pentru cazuri de urgenţă şi pentru cazuri programate este foarte mare. Simţim, în primul rând pentru urgenţe, pentru că transferăm în fiecare zi şi în fiecare noapte pacienţi din toate judeţele Moldovei către spitalele din Iaşi şi ei sunt de toate vârstele, începând de la primele ore de viaţă până la vârste foarte înaintate. Patologia este diversă şi de aceea ideea centrală a unui astfel de spital va fi pacientul, apoi în jurul lui echipa medicală cu toate specialităţile”, a declarat prof. univ.dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iaşi.

Anul trecut, prin Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului “Sfântul Spiridon” au trecut 83 de mii de pacienţi, dintre care 43 de mii au fost trimişi pentr internare către clinici medicale.

În decembrie 2016, Guvernul României şi Banca Europeană de Investiţii au semnat un acord de servicii de consiliere, în valoare de 1,5 milioane de euro, pentru facilitarea pregătirii proiectelor în vederea construirii a trei spitale regionale la Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova. De asemenea, Comisia Europeană a promis 150 de milioane de euro pentru cele trei unităţi medicale de mari dimensiuni, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici