Prima pagină » Social » CFR Călători anunță modificări în circulația unor trenuri din cauza unor lucrări

CFR Călători anunță modificări în circulația unor trenuri din cauza unor lucrări

Compania CFR Călători a anunțat, luni, modificări în circulația unor trenuri, în data de 29 ianuarie, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Lugoj - Recaș .
CFR Călători anunță modificări în circulația unor trenuri din cauza unor lucrări
Sursă foto: CFR Călători

Pentru realizarea de lucrări la infrastructura feroviară, CFR Călători anunță următoarele modificări în circulația trenurilor, în ziua de 29 ianuarie:

trenul IR 72 București Nord – Budapesta va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Timișoara Nord – Arad – Curtici – Lokoshaza – Budapesta şi ca tren IR 12071 în relaţia București Nord (plecare ora 05.29) – Caransebeș (sosire ora 13.56). Între staţiile Caransebeș şi Timișoara Nord se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.

trenul IR 73 Budapesta – București Nord va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Budapesta – Lokoshaza – Curtici – Arad – Timișoara Nord şi ca tren IR 12070 în relaţia Caransebeș (plecare ora 14.25) –București Nord (sosire ora 23.50). Între staţiile Timişoara Nord şi Caransebeș se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.

Pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.