Cinci accidente din cauza zăpezii în Botoşani, în numai câteva ore/ Pe unele tronsoane de drum circulaţia este blocată - Mediafax

Cinci accidente din cauza zăpezii în Botoşani, în numai câteva ore/ Pe unele tronsoane de drum circulaţia este blocată

Cinci accidente soldate cu patru răniţi au avut loc, joi după-amiaza, din cauza zăpezii, pe drumurile din judeţul Botoşani, unde ninge abundent de 10 ore. Pe unele tronsoane de drum circulaţia este blocată temporar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

278 afişări

Imaginea articolului Cinci accidente din cauza zăpezii în Botoşani, în numai câteva ore/ Pe unele tronsoane de drum circulaţia este blocată

Cinci accidente din cauza zăpezii în Botoşani, în numai câteva ore

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Botoşani, joi după-amiaza, pe drumurile din judeţ au fost înregistrate cinci accidente rutiere, soldate cu patru răniţi şi avarii importante după ce şoferii nu au adaptat viteza la condiţiile de drum acoperit cu zăpadă, au derapat şi au pierdut controlul asupra volanului.

“Au fost înregistrate cinci accidente rutiere, din care în două cazuri au fost implicate câte trei autovehicule. Din fericire, majoritatea persoanelor au fost rănite uşor, însă accidentele s-au soldat cu avarii importante şi cu circulaţie blocată temporar pe mai multe sectoare de drum. În judeţul Botoşani ninge abundent, recomandările poliţiştilor fiind ca şoferii să nu plece de acasă dacă nu au maşinile echipate corespunzător şi să circule cu viteză redusă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani, Maria Carp.

 

În accidentele care au avut loc joi după-amiaza în judeţul Botoşani a fost rănit un adolescent de 14 ani care se afla într-un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani şi care a pierdut controlul asupra maşinii după ce a derapat din cauza zăpezii de pe carosabil, răsturnându-se.

Probleme din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă a întâmpinat şi echipajul de poliţie care se deplasa spre locul accidentului.

“Agentul de poliţie care se deplasa spre locul accidentului a derapat şi a ieşit cu maşina în afara părţii carosabile, însă incidentul nu s-a soldat cu răniţi şi nici nu s-au produs avarii la autospecială, acest incident nefiind înregistrat ca accident rutier”, a spus Maria Carp.

Cel mai grav accident rutier a avut loc pe DN 29 B Botoşani - Dorohoi, în localitatea Brăeşti. “În accident au fost implicate trei autoturisme, două persoane fiind încarcerate. În urma accidentului cele două persoane au fost transportate la spital, o a treia persoană rănită refuzând transportul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Dorina Lupu.

Meteorologii au emis, joi, un cod galben de ninsori abundente pentru regiunile din nordul, nord-estul şi centrul ţării, atenţionarea fiind valabilă de joi, de la ora 18.00, până vineri, la ora 17.00.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
BOTOŞANI ,
ACCIDENTE ,
ZĂPADĂ

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.