Cinci reţinuţi în urma percheziţiilor DIICOT la Tomnatic. Al şaselea membru al reţelei e în spital - FOTO

Cinci persoane, acuzate de trafic de droguri de risc, au fost reţinute, miercuri, pentru 24 de ore de procurorii DIICOT Timişoara în urma descinderilor din Tomnatic, al şaselea membru al reţelei neputând fi audiat deoarece a fost rănit în explozia produsă marţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1523 afișări
Imaginea articolului Cinci reţinuţi în urma percheziţiilor DIICOT la Tomnatic. Al şaselea membru al reţelei e în spital - FOTO

Cinci reţinuţi în urma percheziţiilor DIICOT la Tomnatic. Al şaselea membru al reţelei e în spital (Imagine: Alexaandru Solomon/ Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de DIICOT Timişoara, în urma audierilor a cinci dintre membrii reţelei de trafic de droguri de risc, anchetatorii au decis reţinerea lor pentru 24 de ore. În casele suspecţilor, percheziţionate miercuri dimineaţa, procurorii au găsit un kilogram de cannabis.

„Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2013, cei şase membri ai grupării infracţionale, cu vârste între 20 şi 34 de ani, ar fi comercializat şi distribuit droguri de risc (cannabis) pe raza oraşului Sânnicolau Mare şi municipiului Timişoara. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor un kilogram de cannabis. Au fost puse în executare cinci mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, pentru audieri. Pe numele acestora, au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore”, transmit reprezentanţii DIICOT.

Al şaselea membru al grupării nu a putut fi audiat de procurori deoarece este internat în stare gravă în Bucureşti, după ce a fost rănit de o explozie produsă marţi, într-o casă din Tomnatic, anchetatorii bănuind că deflagraţia urmată de incendiu s-a produs din cauza faptului că în acea locuinţă se producea ulei de cannabis.

În urma exploziei, patru persoane au fost rănite, iar alte şase, printre care şi doi copii, au fost evacuate de pompieri, inclusiv cu ajutorul unui elicopter SMURD. Răniţii, unii dintre ei având arsuri şi pe 70 la sută din suprafaţa corporală, au fost iniţial transportaţi la Spitalul Judeţean din Timişoara, iar marţi seara ei au fost transferaţi la Bucureşti, cu ajutorul unui avion Spartan dotat cu aparatură medicală.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici