Cine e Societatea Civilă cu care USL a semnat un acord de principiu

Consiliul Naţional al Societăţii Civile (CNSC), cu care USL a semnat un acord de principiu, este format din 53 de asociaţii, fundaţii şi sindicate, împreună cu persoana fizică a învăţătoarei Cristiana Anghel, care a făcut greva foamei împotriva măsurilor PDL, dar şi a Uniunii Europene.

990 afișări
Imaginea articolului Cine e Societatea Civilă cu care USL a semnat un acord de principiu

Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Printre revendicările acestei "societăţi civile", cuprinse într-un acord nedefinitiv, de principiu, dar pe care premierul Victor Ponta, preşedintele interimar al PNL Daniel Chiţoiu şi preşedintele PC, Daniel Constantin, şi-au pus semnăturile de avizare, se numără mai multe propuneri faţă de care, intervievaţi de gândul, semnatarii bat în retragere sau susţin că nu le-au semnat.

Liderii USL au negat că aveau cunoştiinţă de revendicările din acord şi că au semnat doar un acord de principiu.

"Desfiinţarea structurilor de poliţie politică de tip stalinist şi a instrumentelor politice tip Curtea Constituţională, ANI, DNA, CNSAS" este revendicarea care a stârnit cele mai multe reacţii în spaţiul public. Nimeni nu îşi asumă însă paternitatea ei, nici chiar colonelul (r) Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, structură care pare să fi iniţiat acest acord social, de altfel fiind prima semnatară a documentului.

Dumitru Cojanu, preşedintele Federaţiei Naţionale "Unirea" a Pensionarilor din România, unul dintre cei 53 de membri ai "societăţii civile", a declarat însă pentru gândul că cel care a introdus printre revendicări această frază este chiar Mircea Dogaru.

"Dogaru a trecut acolo desfiinţarea DNA, noi mai mult ne-am gândit aşa, să punem în discuţie funcţionarea instituţiei, dar nu era neapărat vorba de desfiinţare. În principiu nu sunt de acord cu desfiinţarea CCR, DNA şi ANI".

Citeşte mai multe despre Societatea Civilă pe www.gandul.info

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici