Circa 12 tone de alimente pentru sinistraţi, strânse în unităţi militare din Bistriţa-Năsăud şi Cluj

Brigada 81 Mecanizată Bistriţa a strâns, de sâmbătă şi până luni seară, în unităţile sale militare din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj, 12 tone de alimente care vor fi distribuite în judeţele Buzău, Vrancea şi Ialomiţa.

272 afișări
Imaginea articolului Circa 12 tone de alimente pentru sinistraţi, strânse în unităţi militare din Bistriţa-Năsăud şi Cluj

Circa 12 tone de alimente pentru sinistraţi, strânse în unităţi militare din Bistriţa-Năsăud şi Cluj (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Brigăzii 81 Mecanizate Bistriţa, cpt. Florin Apăfăian, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că în Unitatea Militară 01518 Prundu Bârgăului s-au adunat peste şapte tone de alimente greu perisabile, în Unitatea Militară 02267 Bistriţa alte 4,5 tone, iar în Unitatea Militară 01515 Turda alte 500 de kilograme.

Marţi dimineaţă, un convoi cu trei camioane a plecat de la Bistriţa spre judeţul Cluj, urmând să îmbarce toate aceste produse într-un avion care va decola de pe aeroportul militar Câmpia Turzii şi va ateriza pe Baza Aeriană 90 Bucureşti.

"De la Bucureşti, alimentele vor fi distribuite în judeţele Buzău, Vrancea şi Ialomiţa.

Potrivit sursei citate, sute de oameni au răspuns apelului făcut de Brigada 81 Mecanizată Bistriţa şi au donat, începând de sâmbătă şi până luni seară, alimente greu perisabile şi articole de igienă în cele trei unităţi militare.

"Am fost impresionaţi de gestul unei bătrâne care a adus conserve puse de ea pentru iarnă şi la care a fost dispusă să renunţe pentru ca oamenii din Moldova să aibă ce mânca. Femeia a mai cumpărat şi ciorapi pe care i-a donat tot pentru cei care stau în zăpezi de mai multe zile", a declarat cpt. Florin Apăfăian.

Acesta este al treilea transport cu ajutoare pentru sinistraţi care pleacă din Bistriţa-Năsăud. Luni, Prefectura a trimis un camion cu patru tone de alimente şi alte două cu lemne de foc şi brichete de rumeguş, iar în noaptea de luni spre marţi un alt camion încărcat cu produse alimentare şi de igienă, donat de Asociaţia Tăşuleasa Social şi de partenerii săi, a plecat spre judeţul Vrancea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici