Circulaţie blocată pe DN7 în Arad. Trei persoane au fost rănite într-un accident

Trei persoane au fost rănite, luni dimineaţa, în comuna arădeană Vladimirescu, după ce o maşină s-a ciocnit de un TIR, după care a ricoşat într-un alt autoturism, circulaţia pe DN7 fiind blocată, iar în zonă s-au format coloane de maşini, transmite corespondentul MEDIAFAX.

825 afișări
Imaginea articolului Circulaţie blocată pe DN7 în Arad. Trei persoane au fost rănite într-un accident

Circulaţie blocată pe DN7 în Arad. Trei persoane au fost rănite într-un accident

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că o maşină a intrat în depăşirea alteia, apoi s-a ciocnit, la ieşirea din comuna Vladimirescu către localitatea Sâmbăteni, cu un TIR din Ungaria, după care a ricoşat în autoturismul pe care îl depăşise.

La locului accidentului au ajuns mai multe echipaje de pompieri militari, medici şi poliţişti.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca, a declarat că la locul accidentului a fost găsită o femeie în stare gravă, încarcerată. Totodată, alte două persoane au fost rănite.

Cele trei persoane rănite au fost preluate de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Circulaţia pe DN7 este blocată, formându-se coloane de maşini. De asemenea, şi circulaţia tramvaiului Arad-Ghioroc este afectată, pentru că una dintre maşini a fost proiectată peste liniile de tramvai.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici