Cluj-Napoca este cel mai bun oraş studenţesc din România şi în 2023

Cluj-Napoca este pentru al doilea an consecutiv cel mai bun oraş studenţesc din România, conform clasamentului QS al celor mai bune oraşe academice pentru studenţi, a anunţat marţi Universitatea Babeş-Bolyai (UBB).

426 afișări
Imaginea articolului Cluj-Napoca este cel mai bun oraş studenţesc din România şi în 2023

Cluj-Napoca este cel mai bun oraş studenţesc din România şi în 2023

Conform UBB, din România, prima poziţie este ocupată de Cluj-Napoca (137 internaţional), urmat de Bucureşti (141 internaţional) şi Timişoara (151-160 internaţional).

În total, în clasament au fost incluse peste 160 de oraşe, primele zece poziţii fiind ocupate de Londra, Tokyo, Seul, Melbourne, Munich, Paris, Sydney, Berlin, Zurich şi Boston.

Clasamentul se bazează pe indicatori academici (rankings), de accesibililitate (affordability) şi de calitate a vieţii (desirability) şi a fost publicat începând din anul 2019.

România a pătruns în clasament în ultimii doi ani, oraşul Cluj-Napoca ocupând mereu prima poziţie în ţară.

„Faptul că în al doilea an consecutiv oraşul Cluj-Napoca ocupă primul loc în România ca cel mai bun centru academic pentru studenţi este un lucru foarte important, dar nu neobişnuit. Oraşul găzduieşte cea mai veche şi cea mai mare universitate a ţării (UBB) şi alte cinci instituţii publice de învăţământ mai specializate, repere în domeniul lor la nivel naţional (UMF-Cluj-Napoca, UTCN, USAMV-Cluj-Napoca, UAD şi ANMGD), toate reunite în Uniunea Universităţilor Clujene. Este important să menţinem acest standard prin cooperarea dintre universităţile clujene şi cu autorităţile locale”, a declarat Daniel David, preşedintele Uniunii Universităţilor Clujene şi rectorul UBB.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici