Cluj-Napoca s-ar putea înfrăţi cu oraşul chinez Zhengjianng. Boc: Este un oraş foarte vechi, cu profil cultural şi turistic

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat miercuri că municipiul s-ar putea înfrăţi cu oraşul Zhengjianng din China, care are o populaţie de trei milioane de locuitori şi cinci universităţi.

103 afișări
Imaginea articolului Cluj-Napoca s-ar putea înfrăţi cu oraşul chinez Zhengjianng. Boc: Este un oraş foarte vechi, cu profil cultural şi turistic

Cluj-Napoca s-ar putea înfrăţi cu oraşul chinez Zhengjianng. Boc: Este un oraş foarte vechi, cu profil cultural şi turistic

Emil Boc a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că oraşul Zhengjianng este unul foarte vechi, care are profil cultural şi turistic şi care ar putea fi un partener pentru Cluj-Napoca.

"Dacă voi primi un accept din partea Consiliului Local Cluj-Napoca, am pus la cale dezvoltarea unei relaţii de înfrăţire cu oraşul Zhengjianng din provincia Jiansu, un oraş de trei milioane de locuitori, care are cinci universităţi. Este un oraş foarte vechi, care are un profil cultural şi turistic şi care ar putea fi un partener pentru Cluj-Napoca. Am întâlnit deschidere pentru dezvoltarea unei asemenea relaţii", a spus Boc.

El a menţionat că a fost săptămâna trecută într-o vizită în China, ca membru al unei delegaţii a PDL şi a profitat de ocazie pentru a iniţia contacte care să poată fi dezvoltate în viitor de Primăria Cluj-Napoca.

Municipiul Cluj-Napoca mai este înfrăţit, din anul 1994, cu un alt oraş din China, Zhengzhou, capitala provinciei Henan, care are 7,5 milioane de locuitori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici