Cluj: Poliţia va întocmi portretele-robot ale autorilor jafului armat (Video)

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Raluca Seucan, a declarat, sâmbătă, că în baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere de la unitatea Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur şi a declaraţiilor vor fi făcute portretele-robot ale autorilor jafului armat.

38 afișări
Imaginea articolului Cluj: Poliţia va întocmi portretele-robot ale autorilor jafului armat (Video)

Cluj: Poliţia va întocmi portretele-robot ale autorilor jafului armat (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, în cadrul anchetei sunt analizate mai multe ipoteze.

Aceasta a precizat că vineri s-au făcut cercetări în unitatea bancară, iar în prezent acestea s-au extins, fiind analizată şi zona din apropierea filialei Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur.

Seucan a mai spus că mai multe persoane bănuite au fost verificate şi în continuare sunt analizate toate informaţiile din teren.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj a afirmat că s-a format un grup de lucru coordonat de un procuror de pe lângă Tribunalul Cluj, iar populaţia este rugată să sune şi să dea detalii despre eveniment sau despre suspecţi.

"Orice urmă este prelevată şi pe baza informaţiilor care sunt culese din teren se emit ipoteze. Au fost mai multe persoane verificate. Încercăm să găsim cât mai multe persoane care să ne dea detalii despre eveniment, despre suspecţi. Reprezentanţii băncii au oferit şi o recompensă", a precizat Seucan.

"Populaţia poate da aceste informaţii şi sub protecţia anonimatului. O să încercăm să identificăm cât mai repede suspecţii. Poliţiştii sunt în stradă pentru împiedicarea unor evenimente nefericite. Au fost cercetate mai multe persoane bănuite, s-a lucrat toată noaptea şi se continuă. Sunt verificaţi toţi bănuiţii, suspecţii", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj.

Video Stirileprotv.ro

Seucan a precizat că după vizionarea imaginilor de pe camerele de supraveghere s-a stabilit că paznicul a fost imobilizat cu un aparat cu electroşocuri.

"De pe imagini se vede că unul dintre agresori are 1,80-1,85 metri, iar celălalt 1,80 metri. Cel care a atacat paznicul are o constituţie mai robustă. Urmează să stabilim ce s-a folosit, dacă au fost arme de foc sau de jucărie, dacă s-au folosit sau nu. Cert este că paznicul a fost imobilizat cu un aparat cu electroşocuri", a mai spus Seucan.

Conform sursei citate, dacă vor exista date că suspecţii au părăsit judeţul Cluj se va cere sprijinul poliţiştilor din judeţele învecinate.

Citeşte şi:

Cluj: Hârtii folosite la legarea banilor, găsite în apropierea băncii

Cluj: Jaf armat la o filială a Băncii Transilvania

Nica cere angajarea a 2.000 de poliţişti de ordine publică

Peste 400 de persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni, depistate de poliţişti

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici