Cluj: Un tren accelerat a intrat în coliziune cu un utilaj

Publicat: 04 09. 2008, 15:23
Actualizat: 06 11. 2012, 09:02

Potrivit CFR Călători, incidentul s-a petrecut în jurul orei 13.00, când trenul Accelerat 1835/1834 care circula pe ruta Timişoara – Oradea – Cluj – Iaşi se afla între staţiile Cluj Napoca şi Cluj Est şi a fost lovit de un utilaj greu de tip autoîncărcător, care se afla în zona de siguranţă a căii ferate pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare a unui pod.

"Impactul s-a produs în zona pantografului 2 al locomotivei, fiind acroşate primele trei vagoane ale trenului, ceea ce a dus la spargerea geamurilor de la vagoane şi la avarierea lor uşoară", se arată în comunicatul Ministerului Transporturilor.

Un călător, care se afla în cel de-al treilea vagon, a fost rănit uşor în zona feţei de fragmente de sticlă. Trenul a fost oprit, iar rănitul a fost transportat la spital unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare.

Niciun alt pasager al trenului nu a fost afectat de impact, potrivit CFR, care precizează că circulaţia în zonă se desfăşoară pe un singur fir.