COD GALBEN de ninsori şi viscol. HARTA zonelor afectate. ANM: Codul ar putea fi prelungit pentru intensificări de vânt

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare cod galben de ninsori şi viscol, valabilă de luni de la ora 11:00 până marţi la ora 10:00 în 26 de judeţe, unde va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va depăşi la rafală 70 de kilometri pe oră.

17115 afișări
Imaginea articolului COD GALBEN de ninsori şi viscol. HARTA zonelor afectate. ANM: Codul ar putea fi prelungit pentru intensificări de vânt

COD GALBEN de ninsori şi viscol. HARTA zonelor afectate (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

În intervalul menţionat va ninge si se va depune strat nou de zăpadă, la început în Maramureş, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, apoi şi în restul zonei montane şi local în Transilvania. Izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15 l/mp.

În zona de munte, vântul va avea rafale ce vor depăşi 70 km/h, iar pe creste şi 100 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze mai mari în est, unde în cursul nopţii de luni spre marţi va atinge viteze de 70....80 km, viscolind ninsoarea pe arii restrânse în nordul Moldovei.

În Crişana, vestul Transilvaniei şi local în Moldova, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ploaie şi lapoviţă favorizând apariţia poleiului.

Sandu (ANM): Codul galben ar putea fi prelungit până marţi seară, pentru intensificări de vânt

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anunţat că marţi dimineaţă nu va mai fi prelungit codul galben pentru ninsori, dar atenţionarea ar putea rămâne în vigoare până marţi seară, pentru intensificări de vânt.

Ion Sandu a spus, în videoconferinţa cu prefecţii, de la Ministerul Afacerilor Interne, că avertizarea cod galben dată pentru 26 de judeţe, de luni, ora 11.00, până marţi, la ora 9.00, a fost emisă pentru intensificări de vânt şi nu pentru ninsori.

"Va ninge, dar nu cantitatea de zăpadă e cea care a determinat emiterea codului, ci vântul, care poate ajunge la 70 de kilometri, iar la munte până la 100 de kilometri pe oră. Marţi, după ora 9.00, aproape sigur nu va mai fi emisă atenţionare pentru zăpadă, dar pentru Carpaţii Meridionali şi sudul Moldovei vor fi atenţionări pentru vânt", a precizat directorul ANM.

Ion Sandu a mai spus că în 12 decembrie vor mai fi cantităţi de precipitaţii sub formă de zăpadă, dar nesemnificative din punct de vedere cantitativ.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici