„La momentul preluării mandatului aceste dosare erau în DNA. A fost un caz cu un vicepreşedinte al ANRP, Remus Baciu, instrumentat de DNA. Atunci au fost ridicate mai multe dosare de la ANRP. Vă pot spune că nu a umblat nimeni în acele dosare. Acesta este motivul pentru care aceste dosare au apărut din 2014, pentru că deşi erau acolo nu se lucra în ele”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, într-o emisiune a publicaţiei „Adevărul”, întrebată fiind despre cauzele privind despăgubirile ilegale acordate de ANRP.
Procurorul şef al DNA susţine că pe parcursul anchetelor s-a constatat că, în majoritatea cauzelor, persoanele care au participat la comiterea infracţiunilor sunt aceleaşi, explicând totodată că procurorii DNA investighează încă 200 de dosare de despăgubiri asurpa cărora exista suspiciuni.
„Dacă analizăm tipologiile din aceste dosare o să observăm că intermediarii între proprietarii care aveau de răscumpărat proprietăţi şi angajaţii ANRP, sunt aceleaşi persoane. Daca erai pe locul trei pe listă, la fiecare şedinţă ANRP venea cineva să zică că persoane respectivă e bolnavă şi că are prioritate. Sunt aceiaşi intermediari şi aceiaşi membri ANRP , în majoritate. Sunt sume de milioane de euro, prejudiciile la stat sunt foarte mari. În prezent avem de verificat peste 200 de dosare de retrocedări. E o perioadă de timp limitată, cea în care au fost comise faptele, după înfiinţarea ANRP până în 2011 – 2012”, a mai precizat procurorul şef al DNA.
Citeşte şi: Cătălin Predoiu, la ieşirea de la DNA : Audierea, în legătură cu procedura de desemnare a unui repezentant în comisia ANRP
Citeşte şi: ANRP trebuie să plătească o despăgubire supraevaluată de peste 70 milioane de euro nepotului lui George Becali
Citeşte şi: Kovesi, despre proiectul privind revizuirea hotărârilor judecătoreşti: Ar ajuta condamnaţii
Citeşte şi: Kovesi: Noi am colaborat cu o instituţie a statului, unii şefi de instituţii cu infractorii