CODUL GALBEN de furtună, prelungit până joi la ora 23.00. HARTA zonelor afectate

Estul, centrul şi sudul ţării, inclusiv Capitala, se află, în intervalul miercuri, ora 23.00 - joi, ora 23.00, sub cod galben de furtuni, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meterologie (ANM).

11992 afișări
Imaginea articolului CODUL GALBEN de furtună, prelungit până joi la ora 23.00. HARTA zonelor afectate

CODUL GALBEN de furtună, prelungit până miercuri la ora 23.00 (Imagine: Andreea Blanatui/Mediafax Foto)

Atenţionarea vizează judeţele Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău, Harghita, Covasna, Buzău, Sibiu, Braşov, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Dolj, Gorj,Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Tulcea şi Constanţa.

Începând din a doua parte a nopţii de miercuri spre joi şi până la ora 23.00 a zilei de joi, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, precum şi în sudul şi estul Transilvaniei, se arată în atenţionare. 

Potrivit meteorologior, în aceste regiuni, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie, şi căderi de grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în a doua parte a zilei de joi şi la începutul nopţii.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 50 de litri pe metru pătrat.

Luni, ANM a emis o avertizare de COD GALBEN de furtună pentru cea mai mare parte a ţării, care a fost prelungită ulterior până miercuri, la ora 23.00.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici