Coduri PORTOCALIU de vânt şi GALBEN de ninsoare, în vigoare până la ora 22.00. Care sunt zonele afectate | HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi o atenţionare cod galben de vânt şi ninsoare valabilă 24 de ore pentru zonele montane ale ţării. Pentru ziua de miercuri, ANM a emis cod portocaliu de vânt în judeţe din sudul ţării.

3256 afișări
Imaginea articolului Coduri PORTOCALIU de vânt şi GALBEN de ninsoare, în vigoare până la ora 22.00. Care sunt zonele afectate | HARTA

Coduri PORTOCALIU de vânt şi GALBEN de ninsoare, în vigoare până la ora 22.00. Care sunt zonele afectate | HARTA

Potrivit ANM, codul galben de vânt şi ninsoare durează 24 de ore, de marţi, 22.00, până miercuri, la ora 22 .00.

La munte, îndeosebi la peste 1500 de metri altitudine, ANM anunţă că vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada şi reducând vizibilitatea.

La peste 1800 de metri vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Astfel de fenomene se vor semnala mai ales în Carpaţii Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură.

De asemenea, în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania, în cursul zilei de miercuri, vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al ţării.

Pentru ziua de miercuri, ANM a emis un cod portocaliu, fiind vizate intensificări ale vântului în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu.

Vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale în general de 80 – 90 km/h.

Capitală se află trei zile sub ALERTĂ de vânt puternic cu viteze mari la rafală

Meteorologii anunţă, pentru intervalul 23-25 octombrie, vânt puternic în Capitală cu viteze la rafală de până la 70 de kilometri/oră, vremea fiind instabilă, cu cer noros şi ploi slabe. Temperatura maximă în această perioadă va fi de 17 grade, iar cea minimă de 5 grade.

„Vântul se va intensifica treptat, cu viteze la rafală spre dimineaţă în jurul a 45 km/h. Cerul va fi temporar noros, iar temperatura minimă va fi de 8-9 grade”, informează ANM.

Informarea este valabilă pentru Bucureşti, pentru zilele de marţi, (începând cu ora 22:00), miercuri şi joi.

Potrivit meteorologilor, miercuri şi joi (dimineaţă) vor fi intensificări ale vântului de 60-70 de kilometri/oră, mai ales după-amiaza.

„În cursul nopţii, vântul va slăbi în intensitate şi va avea viteze în general între 35 şi 45 km/h. Cerul va fi mai mult noros şi trecător va ploua slab în a doua parte a zilei. Valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul anterior, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 2-5 grade”, mai arată sursa citată.

ANM mai precizează că pe parcursul zilei de joi, vântul va mai avea intensificări temporare, cu viteze în general de 40-50 de kilometri/oră, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici