COMENTARIU: Cazul Năstase - o premieră juridică, autorităţile puse în situaţii fără precedent

Cazul Adrian Năstase este o premieră juridică din mai multe puncte de vedere: este primul fost şef de guvern condamnat la detenţie;este prima sancţionare penală a strângerii de fonduri pentru campania electorală;este prima oară când la o punere în executare condamnatul are o tentativă de sinucidere.

3382 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU: Cazul Năstase - o premieră juridică, autorităţile puse în situaţii fără precedent

Adrian Năstase (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

Cazul Năstase este la limita dintre juridic şi medical. Pe de o parte, Poliţia nu a putut executa mandatul de încarcerare al fostului premier, care a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca pentru îngrijiri. Pe de altă parte, spitalul unde a fost transportat pacientul este o instituţie civilă şi tratează cazul în funcţie de starea acestuia, medicilor neputându-le impune ce tratament să aplice şi nici să decidă ca bolnavul să fie externat mai repede, pentru a fi încarcerat.

Întâmplarea că fostul premier al PSD a ajuns la clinica lui Şerban Brădişteanu , fost senator PSD şi inculpat într-un proces de corupţie a fost comentată acid de fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, însă criticile acesteia nu pot fi suspectate de obiectivitate, de vreme ce Macovei şi-a recunoscut în mod repetat dorinţa şi obsesia ca Adrian Năstase să ajungă la închisoare. Monica Macovei ar fi putut sărbători acest triumf colateral în linişte şi cu demnitate.

Graba în care a fost judecat recursul, de către un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condus de însăşi preşedinta instanţei supreme (fost procuror la bază) a ridicat semne de întrebare evidente cu privire la soluţia care va fi adoptată, de unde şi reacţia de etichetare a sentinţei drept "condamnare politică". Mai ales că procesul a avut termen stabilit iniţial pentru 26 iunie, însă data a fost devansată din oficiu pentru 3 mai. Dacă inculpatul nu s-ar fi numit Adrian Năstase, hotărârea poate ar fi fost cu totul alta.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie relevă faptul că probele indirecte într-un proces sunt înlăturate. În cazul procesului "Trofeul calităţii" aceste probe indirecte s-au admis, iar fostul premier PSD a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

De remarcat, în economia procesului, sunt şi pledoariile, uneori sâcâitoare ale avocaţilor, care, în loc să depisteze "portiţe" prin care să-şi "scoată" clientul, au părut mai curând preocupaţi de imaginea lor, ajungându-se chiar la şicanarea judecătorilor.

Deznodământul este cunoscut: în seara de 20 iunie, cu două zile înainte ca Adrian Năstase să-şi aniverseze cei 62 de ani, judecătorii au pronunţat hotărârea definitivă de condamnare a fostului premier.

Poliţiştii s-au prezentat la domiciliul lui Năstase pentru a-l ridica şi a-l duce la arest. În biroul său, de unde vroia să-şi ia câteva cărţi, Adrian Năstase a recurs la un gest extrem: sinuciderea. Poliţistul care era cu el în cameră a intervenit şi a reuşit să-l împiedice să-şi tragă un glonţ în cap. În lupta dintre poliţist şi Năstase, fostul premier a tras, iar glonţul l-a rănit la gât, foarte aproape de vena jugulară.

Năstase a fost internat şi spitalul a devenit un loc de pelerinaj, de unde avocaţii şi familia informau regulat că acesta se simte bine. Astfel, a apărut întrebarea legitimă: de ce nu este externat şi dus în detenţie?

După patru zile, avocaţii au solicitat Tribunalului Bucureşti amânarea executării pedepsei închisorii în cazul Năstase, invocând articolul 453, alineatul 1, litera c: "Când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amânată cel mult trei luni şi numai o singură dată".

Adrian Năstase este internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, comisia de evaluare stabilind că un eventual transfer al acestuia poate fi decis doar în urma evaluării medico-legale, fiind astfel înaintate adrese către Poliţia Română şi Institutul Naţional de Medicină Legală (INML), anunţa purtătorul de cuvânt al spitalului, Bogdan Opriţa.

Amânarea executării pedepsei într-o situaţie precum cea în care se află Adrian Năstase este fără precedent, deci părerile sunt împărţite. Unii jurişti apreciază că nu ar fi nevoie de un act medico-legal, de expertiză, în timp ce alţii spun că totuşi specialiştii INML ar fi cei care trebuie să se pronunţe, rămânând ulterior la aprecierea instanţei.

De asemenea, decizia Tribunalului Bucureşti va constitui un precedent.

Zilele acestea sunt voci care reamintesc repetat meritele de politician şi om de stat ale lui Adrian Năstase. După cum sunt voci care spun că pedeapsa care i-a fost dată este o confirmare a funcţionării justiţiei, a existenţei statului de drept şi cheia intrării României în "casa" Schengen.

Dovadă că Adrian Năstase va fi, până la capăt şi chiar după ce această poveste se va fi încheiat, un caz privit prin oglinzi foarte diferite.

(Comentariu de Lucia Efrim, lucia.efrim@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici