Comisia Europeană anunţă lansarea concursului Euro Quiz, adresat elevilor din ciclul gimnazial

  • Comisia Europeană anunţă lansarea concursului naţional Euro Quiz, adresat elevilor din ciclul gimnazial.
  • Ediţia din acest an a concursului naţional se deschide pentru toţi elevii din clasele V-VIII.
161 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană anunţă lansarea concursului Euro Quiz, adresat elevilor din ciclul gimnazial

Sursa foto: site Reprezentanţa Comisiei Europene în România

Sunt invitaţi să se înscrie elevii pasionaţi de istorie, geografie, limbi străine sau cultură generală.

Înscrierile pentru sesiunile de informare şi pregătire online încep pe 8 aprilie şi vor fi deschise până pe 22 aprilie 2024. Aceste sesiuni, programate pentru 23 şi 24 aprilie 2024, reprezintă o oportunitate pentru elevi să se familiarizeze cu formatul concursului şi să îşi îmbunătăţească competenţele.

Euro Quiz este o competiţie care încurajează dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă, perspicacitatea şi spontaneitatea în rândul elevilor. Mai mult decât atât, este un prilej de a promova valorile Uniunii Europene şi de a încuraja tinerii să devină cetăţeni activi şi informaţi.

Înscrierile în concurs au loc în perioada 25 aprilie – 15 mai 2024.

Mara Roman, Şefa interimară a Reprezentanţei Comisiei Europene în România, transmite elevilor următorul mesaj: „Cu fiecare ediţie a Euro Quiz, ne reamintim că educaţia este cheia către viitorul nostru european. Concursul nu doar testează cunoştinţele elevilor, ci îi inspiră să exploreze istoria, valorile şi diversitatea Uniunii Europene. Le doresc mult succes la concurs!”.

Participarea la Euro Quiz presupune răspunsuri rapide şi corecte la întrebări din diverse domenii de cultură generală privind Europa şi valorile Uniunii Europene, într-un timp limitat. Pentru a veni în sprijinul participanţilor, organizatorii pun la dispoziţie materiale de studiu accesibile pe site-ul oficial al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Etapa judeţeană a concursului Euro Quiz va avea loc pe 17 mai 2024, urmată de etapa naţională pe 24 mai 2024.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici