În terapia cu copiii și adolescenții, primele măsuri nu vizează restricționarea accesului la internet sau instalarea de aplicații de control parental. Lavenia descrie pentru La Stampa, un tablou comun: tineri introvertiți, cu privirea aplecată și un deget care simulează reflexul de a derula pe un ecran invizibil.
Conversația esențială nu pornește de la întrebarea „Cât timp stai pe telefon?”, ci de la una mult mai revelatoare: „Când ai simțit ultima dată că te plictisești?”. Absența acestor momente de aparentă inactivitate îl privează pe copil de oportunitatea de a învăța să fie singur cu propriile gânduri. Astfel, ecranul se transformă dintr-o unealtă într-o ascunzătoare.
Unii tineri găsesc în mediul online un spațiu lipsit de critică. Alții îl folosesc pentru a amorți sentimente de respingere sau pentru a scăpa de presiunea școlară. „Telefonul funcționează ca un anestezic”, explică psihologul. „Însă rana se află în altă parte.”
Lavenia afirmă că dependența de tehnologie prinde rar rădăcini în familiile unde comunicarea emoțională este deschisă, limitele sunt clare și timpul petrecut împreună este de calitate. „Tehnologia pătrunde exact în spațiul gol lăsat de părinte: golul de atenție, de timp, de consecvență.”
Aceasta nu este o formă de acuzare, clarifică specialistul, ci o recunoaștere a ritmului alert al vieții moderne, care îi face pe adulți să fie prezenți fizic, dar „cu mintea în altă parte”. Soluția nu constă în confiscarea telefonului, ci în reclădirea punților de legătură emoțională. Terapia propune alternative concrete: implicarea în sporturi, activități de grup sau orice alt context în care adolescentul se poate simți competent și apreciat în afara lumii virtuale.
Înainte de a impune restricții copiilor, adulții ar trebui să-și analizeze propriul comportament digital. „Nu este vorba de moralitate, ci de coerență. Copiii reflectă acțiunile pe care le observă la noi.”
Specialistul propune trei principii de bază pentru familie:
Primele zile de implementare pot fi tensionate, deoarece scot la suprafață frustrarea – o emoție fundamentală pentru dezvoltare, dar pe care tinerii o experimentează tot mai rar.
O utilizare compulsivă a telefonului poate masca probleme mult mai serioase, precum tulburări de anxietate, izolare socială, experiențe de bullying sau eșec școlar. Părinții ar trebui să fie atenți la următoarele semne:
În astfel de cazuri, soluțiile simple, precum „oprirea rețelei Wi-Fi”, sunt ineficiente. Este necesară intervenția unei echipe de sprijin formată din familie, profesori și specialiști.
Prin asociația sa, Di.Te, Lavenia a promovat un concept inovator: școli certificate în „Bunăstare Digitală”. Aceste programe, care se desfășoară pe parcursul a doi ani, oferă formare cadrelor didactice, organizează ateliere de dezvoltare emoțională pentru elevi și implică părinții prin contracte educaționale, culminând cu obținerea unui „permis digital” care vizează utilizarea sigură și conștientă a internetului.
În final, psihologul ne invită să regândim problema. Întrebarea corectă nu este: „Cum facem copilul să lase telefonul din mână?”.
Întrebarea reală, care ne vizează pe toți, este: „Ce fel de lume descoperă copilul nostru atunci când, în sfârșit, își ridică ochii din ecran?”.
Tehnologia va umple mereu orice vid. Misiunea adulților este să reocupe acel spațiu cu prezență autentică, limite sănătoase și o conexiune umană care să fie mai valoroasă decât orice notificare.