Copil de 15 ani reţinut după incendiul de la blocul din Constanţa

Un copil de 15 ani a fost reţinut după incendiul de la blocul din Constanţa, soldat cu 150 de apartamente afectate şi 37 de maşini distruse.

1899 afișări
Imaginea articolului Copil de 15 ani reţinut după incendiul de la blocul din Constanţa

Copil de 15 ani reţinut după incendiul de la blocul din Constanţa

După cercetările făcute de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, doi copii de 13 şi 15 ani au fost identificaţi şi conduşi la sediul Poliţiei pentru audieri.

Copilul în vârstă de 15 ani a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, pentru distrugere prin incendiere şi vătămare corporală din culpă, urmând ca vineri să fie prezentat unei comisii în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru stabilirea discernământului, anunţă IPJ Constanţa.

Conform ultimului bilanţ al ISU Constanţa, în incendiu au fost afectate 150 de apartamente.

35 de apartamente au fost afectate de flacără prin balcoane şi geamuri deoarece unele aveau balcon deschis cu livingul.

37 de maşini au fost distruse.

250 persoane, din care 70 copii, au fost evacuate, 30 de persoane au fost asistate medical la faţa locului. Opt victime au fost transportate la Spitalul Judeţean cu intoxicaţii şi arsuri, iar alte 5 persoane au fost duse la spitalul modular militar instalat pe Stadionul Portul.

Primăria a identificat un bloc cu 23 de apartamente disponibile în caz de nevoie, însă momentan nu este folosit.

Până la această ora nu s-a întors nicio familie în apartamente să locuiască.

Echipajele ISU s-au retras la ora 18.04, la faţa locului rămânând echipaje din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Poliţia Locală.

Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi în parcarea unui bloc din Constanţa.

Parcarea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, a anunţat ISU Constanţa.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici