Corul Naţional de Cameră „Madrigal”, recital la Delfinariul din Constanţa. Replica delfinilor

Corul Naţional de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” a fost invitat la o demonstraţie specială oferită de Delfinariul din Constanţa, iar după ce au văzut performanţele delfinilor, artiştii au replicat cu un recital surpriză. Reacţia delfinilor la sunete a fost memorabilă.

788 afișări
Imaginea articolului Corul Naţional de Cameră „Madrigal”, recital la Delfinariul din Constanţa. Replica delfinilor

La finalul turneului „Ave Maria”, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost invitat la o demonstraţie specială oferită, joi, de Delfinariul din Constanţa.

După ce au aplaudat performanţele puse „în scenă” de echipa Delfinariului, Corul Madrigal şi dirijorul Anna Ungureanu au replicat cu un recital surpriză.

Poziţionaţi în jurul bazinului în care se aflau delfinii, artiştii au interpretat patru lucrări din repertoriul renascentist şi contemporan şi au creat o atmosferă sonoră aparte.

Delfinii nu au întârziat să îi acompanieze pe artişti cu sunetele specifice şi mişcările lor elegante.

„A fost un moment special, în premieră pentru Delfinariul din Constanţa. M-a emoţionat foarte tare momentul în care delfinii, foarte receptivi la orice sunet, s-au liniştit dintr-o dată la primele acorduri ale artiştilor. Aceste mamifere extrem de inteligente, comunică foarte mult prin sunete şi prin limbaj corporal. De exemplu, mamele dau nume puilor pe viaţă, printr-o semnătură vocală, un sunet unic”, a declarat Monica Mândrescu, antrenor delfini, la Delfinariul din Constanţa.

Cunoscuţi pentru inteligenţa lor, precum şi pentru abilităţile lor foarte dezvoltate de comunicare şi ecolocaţie, delfinii emit o serie de vocalize, clicuri, fluierături şi sunete unice, pe care le folosesc pentru a se conecta unii cu ceilalţi.

„Ne-am bucurat să vă avem astăzi alături de noi şi să creăm împreună aceste momente emoţionante. A fost un real succes această îmbinare dintre muzica dumneavoastră şi demonstraţia delfinilor. Sper ca în viitor, să colaborăm într-un proiect artistic comun!”, a spus, la rândul ei, Diana Maria Dinu, antrenor delfini, la Delfinariul din Constanţa.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici