CSM a devansat calendarul avizării candidaţilor propuşi pentru funcţiile de procurori şefi

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a devansat calendarul avizării celor şase candidaţi propuşi pentru funcţiile de conducere din parchete, aceştia vor fi intervievaţi la 8 şi 9 mai, iar avizele vor fi trimise Ministerului Justiţiei în 10 mai.

775 afișări
Imaginea articolului CSM a devansat calendarul avizării candidaţilor propuşi pentru funcţiile de procurori şefi

CSM a devansat calendarul avizării candidaţilor propuşi pentru funcţiile de procurori şefi (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a discutat, miercuri, cererea ministrului interimar al Justiţiei, Victor Ponta, de modificare a calendarul de desfăsurare a activităţilor prevăzute în procedura de avizare a propunerilor pentru funcţiile de conducere la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

În urma discuţiilor, Secţia pentru procurori a hotărât, cu unanimitate de voturi, modificarea calendarului de desfăşurare a activităţilor privind avizarea candidaţilor propuşi de Victor Ponta, a anunţat CSM într-un comunicat de presă.

Astfel, potrivit noului calendar, în perioada 10-30 aprilie vor fi puse în dezbatere publică proiectele de management şi vor fi verificate candidaturile, iar în 7 mai vor fi analizate rezultatele acestui demers.

În 8 mai vor fi intervievaţi candidaţii pentru funcţiile de procuror general, prim-adjunct al procurorului general şi adjunct al procurorului general din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în 9 mai vor susţine interviurile candidaţii pentru funcţiile de procuror-şef al DNA, procuror-şef şi adjunct al procurorului şef din DIICOT, potrivit noului calendar.

Avizele în cazul celor şase candidaţi candidaţi propuşi pentru funcţiile de conducere din parchete vor fi transmise de CSM Ministerului Justiţiei în 10 mai.

"Decizia Secţiei pentru procurori a fost luată în considerarea faptului că documentaţia ce trebuie să însoţească propunerile formulate de ministrul Justiţiei a fost transmisă anterior datei de 30.04.2013. Secţia pentru procurori a avut în vedere exigenţele exprimate constant de Comisia Europeană privind asigurarea condiţiilor de transparenţă şi dezbatere publică a proiectelor de management depuse de candidaţi într-un interval de timp suficient. În acest sens, Secţia  a apreciat ca - pentru identitate de tratament - perioada aferentă acestei etape să fie identică cu cea din procedura anterioară", a precizat CSM.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Monica Prejmereanu, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că instituţia a primit şi înregistrat în 8 şi 9 aprilie documentele transmise de ministrul interimar al Justiţiei, Victor Ponta, pentru candidaţii propuşi în funcţiile de conducere de la DNA, DIICOT şi Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv CV-uri acestora, proiectele de management, declaraţiile pe proprie răspundere şi cele de interese, precum şi o cerere de "comprimare" a calendarului de lucru în cazul avizării acestor propuneri.

Laura Codruţa Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe lista propunerilor mai sunt Bogdan Licu pentru postul de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Codruţ Olaru ca adjunct al procurorului general al Parchetului, Alina Bica pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Elena Hosu ca adjunct al procurorului şef al DIICOT.

Propunerile au fost transmise în 3 aprilie de premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, către Consiliul Superior al Magistraturii. Premierul preciza atunci că, după ce va primi toate documentele de la cei şase candidaţi propuşi ca procurori şefi, va adresa Secţiei de procurori a CSM rugămintea de a gândi o optimizare a calendarului de verificare a acestora.

Potrivit calendarului pentru examinarea propunerilor pentru funcţiile de conducere din Ministerul Public, stabilit în 3 aprilie de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în perioada 3 - 30 aprilie erau solicitate documentele care trebuie să însoţească candidaturile şi procesate aceste documente. Din 30 aprilie până în 21 mai trebuiau puse în dezbatere publică proiectele de management ale candidaţilor şi făcute verificări în cazul acestora, iar între 21 şi 28 mai era programată analiza rezultatelor acestui demers.

În 28, 29 şi 30 era programată intervievarea candidaţilor, iar data avizelor CSM ce trebuie transmise Ministerului Justiţiei era anunţată pentru 3 iunie, conform calendarului iniţial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici