Cum explică şefa Spitalului Universitar lipsa dezinfectanţilor în două cabinete/ Peste 570 de infecţii nosocomiale, raportate în 8 luni în insituţie/ SUUB nu are autorizaţie ISU

Directoarea Spitalului Universitar din Capitală, Adriana Nica, a declarat, duminică, după ce în urma unui control s-a stabilit că două cabinete nu foloseau dezinfectanţi, că asistentele şefe ale celor două unităţi nu s-au gospodărit cum trebuie, iar spitalul era dotat cu aceste soluţii.

3736 afișări
Imaginea articolului Cum explică şefa Spitalului Universitar lipsa dezinfectanţilor în două cabinete/ Peste 570 de infecţii nosocomiale, raportate în 8 luni în insituţie/ SUUB nu are autorizaţie ISU

Foto: Pixabay

După ce în urma unui control la Spitalul Universitar din Bucureşti s-a constatat faptul că în anumite cabinete din Ambulatoriu nu se foloseau soluţii de dezinfectare a instrumentarului, directoarea spitalului spune că de vină pentru această situaţie sunt şefele de la cele două cabinete, care nu au cerut din depozit soluţiile necesare.

„Au fost sancţionaţi cei care aveau responsabilitatea de a aproviziona acele cabinete cu dezinfectanţi. Nu vorbim de secţii, ci de două cabinete din Ambulatoriul spitalului, respectiv Medicina muncii şi Psihiatrie. (...) Spitalul era aprovizionat cu dezinfectanţi, iar toate cabinetele aveau în dotare aceste soluţii şi le foloseau. Două cabinete nu aveau, pentru că nu s-au gospodărit, deşi dezinfectanţii erau prezenţi la nivelul spitalului”, a declarat, duminică, Adriana Nica, directoarea SUUB.

Citeşte şi: Spitalul Universitar anunţă că va realiza în curând transplanturi de măduvă

Aceasta a mai declarat faptul că în momentul în care conducerea spitalului efectuează controale în diferite cabinete din Ambulatoriu, angajaţii de acolo s-ar anunţa între ei, astfel încât lucrurile să fie în ordine atunci când are loc controlul.

„Directorul de îngrijiri împreună cu directorul medical merg aproape zilnic şi controlează. Dar ştiţi cum este, când se află că intră în Ambulatoriu, deja toată lumea se anunţă. Noi sperăm că nu trebuie să folosim aceşti dezinfectanţi doar că se anunţă, ci trebuie să-i folosim conform protocoalelor şi procedurilor, pentru că toţi angajaţii sunt instruiţi în acest sens şi semnează că au luat la cunoştinţă”, a mai precizat Nica.

În ceea ce priveşte sancţiunile împotriva celor două asistente din Ambulatoriu, care nu s-ar fi aprovizionat cu dezinfectanţi, DSP le-a amendat cu câte 500 de lei, potrivit Adrianei Nica, iar spitalul le va sancţiona disciplinar, „în funcţie de faptele de care sunt acuzate şi sunt responsabile”. De asemenea, spune Nica, cei care se fac responsabili de faptul că nu au folosit dezinfectanţi „şi au pus viaţa pacienţilor în pericol vor răspunde chiar penal, dacă este nevoie”.

În vara acestui an, la Spitalul Universitar s-a declanşat un conflict de muncă, prin care mai mulţi angajaţi au protestat în faţa unităţii de sănătate, acuzând mai multe nereguli, printre care şi încălcări ale normelor de igienă. Ulterior, o asistentă care a intrat în greva foamei a fost concediată din motive disciplinare. Ministerul Sănătăţii a trimis la scurt timp Corpul de Control în Spital.

Realitatea crudă de la Spitalul Universitar: Peste 570 de infecţii nosocomiale, raportate în 8 luni

Directoarea Spitalului Universitar din Bucureşti, Adriana Nica, a declarat, duminică, că de la 1 ianuarie 2018 până la 1 august, în unitatea pe care o conduce au fost raportate peste 570 de infecţii nosocomiale, din aproape 30.000 de bolnavi trataţi.

„Există un departament special la nivelul Spitalului Universitar, cu specialişti în epidemiologie, care fac controale permanent, conform unui plan zilnic, săptămânal, lunar, trimestrial, pentru a identifica zonele cu risc şi pentru a lua măsuri să limităm răspândirea unor bacterii, dacă acestea se constată că sunt prezente într-un anumit loc”, a declarat, duminică, Adriana Nica, directoarea SUUB, în contextul în care în luna august s-a descoperit o bacterie într-un filtru la o sală de operaţie.

„Era o bacterie care a fost identificată pe un filtru, dintr-un spălător, dintr-o sală de operaţie dedicată operaţiilor cronice. A fost perioada dedicată zilelor libere, începând cu 15 august, iar când se presupunea că trebuie să înceapă activitatea în sala respectivă, s-au recoltat probe, aşa se face de fiecare dată. S-a identificat bacteria, s-a luat măsura închiderii acelei săli, tocmai pentru a nu răspândi bacteria şi nu s-a operat timp de o săptămână”, mai susţine Nica.

Potrivit şefei SUUB, bacteriile există în toate spitalele mari din lume, sugerând faptul că infecţiile nosocomile sunt inevitabile.

„Bacteriile există. Un pacient aflat într-o stare critică, la terapie intensivă, şi necesită intubaţie şi ventilaţie mecanică, în toate cărţile de terapie intensivă scrie că în 48 de ore apare pneumonia asociată ventilaţiei mecanice. Da, este considerată o infecţie nosocomială, dar este un rău care apare, însă trebuie să salvăm viaţa bolnavului, şi preferăm să-l ţinem intubat şi să facem profilaxie pentru respectivele bacterii, care ştim cu precădere că pot ajunge să determine o pneumonie, şi să salvăm bolnavul”, a mai precizat Nica.

Directoarea Spitalului Universitar a pezentat şi un raport al infecţiilor asociate actului medical (infecţiile nosocomiale) depistate în această unitatea medicală.

„Până la 1 august 2018, de la 1 ianuarie 2018, au fost raportate peste 570 de infecţii asociate actului medical, din aproape 30.000 de bolnavi trataţi”, a mai declarat Adriana Nica.

Spitalul nu are autorizaţie de incendiu ISU. Director: Procedura necesită costuri

Directorul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, Adriana Nica, a declarat, dumincă, în cadul unei conferinţe de presă, că unitatea medicală pe care o conduce nu are autorizaţie ISU de incendiu, iar „acest demers necesită costuri”.

„Am făcut toate demersurile pentru a obţine fonduri şi pentru a demara acest proces (de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu – n.r.). Pentru că acest spital este construit pe 14 etaje va fi foarte greu să ne raportăm la actualele cerinţe. Deci, trebuie găsite nişte modalităţi şi nişte proceduri speciale ca el să fie acreditat. Acest demers necesită costuri, iar noi am făcut demersuri în acest sens”, a declarat, dumincă, Adriana Nica, şefa SUUB.

În luna februarie a acestui an, un scurtcircuit la un generator a produs un incediu în Spitalul Universitar. Nu au fost pacienţi evacuaţi în urma incidentului, însă 20 de angajaţi ai unităţii spitaliceşti s-au autoevacuat. La faţa locului au acţionat atunci cinci autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici