Cum va fi VREMEA în această primăvară. Prognoza meteo şi HARTA meteorologilor până în luna mai

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna mai.

30867 afișări
Imaginea articolului Cum va fi VREMEA în această primăvară. Prognoza meteo şi HARTA meteorologilor până în luna mai

Cum va fi VREMEA în această primăvară. Prognoza meteo şi HARTA meteorologilor până în luna mai (Imagine: Dan Horia Tautan/Mediafax Foto)

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distributia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

MARTIE

Temperatura aerului va avea, în general, valori apropiate de mediile multianuale în regiunile sud-estice şi sudice şi sub normalul perioadei în restul teritoriului.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării.

APRILIE

Valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice în sud-estul ţării şi se vor situa sub normalul perioadei în restul regiunilor.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale, cu o tendinţă de excedent în centrul şi nordul ţării.

MAI

Temperatura aerului va fi apropiată de normalul climatologic în sud-est şi local în sudul şi vestul ţării, iar în celelalte regiuni va avea valori sub mediile multianuale ale perioadei.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile sud-estice şi sudice, unde se vor situa, în general, în apropierea mediilor multianuale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici